Locul 3 în topul național al aprecierii marilor orașe / Piatra Neamț, oraș iubit

piatra neamt

Piatra Neamț s-a clasat pe locul 3 în topul național realizat de onlinereport.ro care testa gradul de apreciere al marilor orașe. De fapt, organizatorii au organizat un concurs bazat pe voturi într-un sondaj online deschis, tema oficial anunțată fiind ”frumusețea” orașelor. Click-urile date de participanți au pornit însă de la gradul de ”iubire” sau de ”apreciere” al urbelor, dovadă și campanile conexe realizate pe facebook sau în ziarele lorcale pentru a stimuli ”un vot pentru orașul nostru”.
Acțiunea derulată în perioada 25 ianuarie – 1 martie a stabilit următorul clasament final: locul 1 – Oradea – 10.033 voturi; locul 2 – Timișoara – 8625 voturi; locul 3 Piatra Neamț – 7.839 voturi; locul 4 – Târgu Mureș – 5.789 voturi.
În total, pentru toate cele peste 50 de orașe incluse în sondaj, au votat 57.725 persoane, asta însemnând că municiul reședință de județ din Neamț a capacitat peste 13% din opțiuni.
Emulația creată în media sau pe internet de îndemnul la vot a fost atent monitorizată de organizatorii sondajului. Aceștia au inventariat știrile din toate județele despre subiectul respectiv și au sesizat și coincidența saltului făcut în clasament atunci când cotidianul nostru a scris prima știre pe această temă: „Piatra Neamț a urcat pe locul doi, după articolul inimos scris de ziarul local, Ceahlăul, în timp ce Alba Iulia a pierdut locul întâi, pe care l-a deținut o perioadă de timp și a căzut pe locul 4, cu 4.512, deși a fost susținută de ziarul local, Unirea”.
“Locuri rușinoase în sondaj au ocupat Bucureștiul, cu doar 440 de voturi, Brașovul, cu doar 1.367 voturi și Iașiul care, deși a beneficiat de susținere mediatică nu a strâns decât 2.261 de voturi. Pe ultimele locuri s-au clasat Sulina și Mangalia, cu 4, respectiv 6 voturi”, precizează organizatorii.
Deși, inițial, cei de la online.report promiseseră un singur premiu, un articol de prezentare a orașului câștigător, la final au reașezat oferta și au promis același premiu și pentru ocupantele loculor 2 și 3, deci și pentru Piatra Neamț.

*Târgu Neamț, campion în topul orașelor mici

În paralel, până pe 15 martie continuă, pe același site, topul orașelor mici din România (categoria sub 30.000 de locuitori). Județul Neamț e bine reprezentat și aici, locul 1 fiind ocupat de Târgu Neamț, cu 2.820 de voturi (ieri la ora 16), adică cu peste 9% din totalul celor peste 31.000 de opțiuni exprimate. Pe locul 2 se află Sighișoara (2.459 voturi), iar pe 3 – Beiuș (1.953 voturi).

Daniel VINCA