Locuitorii nevoiași ai comunelor Bozieni, Oniceni și Gâdinți sunt primii la care au ajuns ajutoarele alimentare de la UE

alimente ueÎn Neamț au ajuns primele ajutoare alimentare, de la Uniunea Europeană, pentru persoanele defavorizate. Trei comune au primit deja cutiile cu alimente în valoare de peste 120 de lei și urmează ca și restul localităților din Neamț să primească respectivele alimente. De la furnizori și până la distribuirea către beneficiari, totul se desfășoară sub atenta monitorizare a unei comisii formate din reprezentanți ai insti-tuției Prefectului județul Neamț.
”Primele loturi au ajuns în trei comune din județul Neamț, Oniceni, Bozieni și Gâdinți. Furnizorii și firmele care au câștigat licitația pentru distribuție trebuie să distribuie cele două cutii cu alimente în 45 de zile de la semnarea contractului, și totul se desfășoară sub atenta monitorizare a reprezentanților Prefecturii Neamț. Urmează ca și celelelate UAT-uri să primească cutiile cu alimente și să le distribuie beneficiarilor, așa cum este prevăzut prin lege. În acest an procedura este mult mai simpli-ficată, alimentele venind gata ambalate în câte două cutii”, a precizat Ioan Vlad Angheluță, prefect al județului Neamț.

IRINA ȘTEFĂNESCU