Localnic din Urecheni ucis într-un incendiu de vegetație

Incendiu vegetatie miriste*Pentru prima dată, incendiile ilegale de vegetație uscată au luat și o viață de om

Un bărbat din satul Plugari, comuna Urecheni, a murit aseară, în incendiul de vegetație uscată de pe un teren de la marginea satului.

Un localnic care era cu vitele la păscut a văzut flăcările și pe vecinul său luptându-se și a alertat pe altcineva să sune la 112. Acesta a chemat pompierii și la fața locului au ajuns pompierii târgnemțeni cu o autospecială de stins incendii și o ambulanță SMURD. „Încă de la apelul telefonic ni s-a comunicat că este o persoană posibil afectată de flăcări, iar când au ajuns militarii l-au găsit pe bărbat decedat, cu arsuri la picioare și căzut în zona unde se manifesta incendiul“, ne-a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. Flăcările au ars vegetația uscată de pe circa 3.000 de metri pătrați și incendiul a fost stins în puțin mai mult de o oră.

Primarul de Urecheni a fost aseară la locul dezastrului. „Vasile Popa are teren în preajma locului unde a fost incendiul, nu știu ce s-a întâmplat, poate a dat foc la vegetația uscată, este o anchetă și se va stabili. Din nefericire, era singur acolo, probabil s-a intoxicat cu fum și a căzut. Pompierii au venit repede și au stins incendiul, nu s-a extins. Vom vedea ce s-a întâmplat, dar nenorocirea s-a produs“, ne-a declarat Ion Tănăselea.

Corpul bărbatului de 62 de ani a fost transportat la morgă pentru necropsia care va stabili exact cauza morții. Soția și cele trei fiice vor trebui acum să se pregătească de înmormântare.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Cristina IORDACHE