Limitatoare supărătoare dar necesare!

Mulţi dintre şoferii romaşcani se plâng de faptul că, începând de astă-vară, numărul “cocoaşelor” cu rol de limitatoare de viteză a crescut exagerat ceea ce face ca circulaţia autovehiculelor să fie mult îngreunată.

Aceste plângeri au ajuns şi pe masa primarului municipiului care, a hotărât menţinerea lor deoarece în urma raportului prezentat de poliţiştii de la rutieră a constatat o reducere a numărului accidentelor din oraş. “Dacă unii sunt nemulţumiţi de existenţa acestor limitatoare, Poliţia e foarte mulţumită, deoarece, în premieră, în acest an (2013) nu s-a înregistrat niciun accident cu victime omeneşti pe străzile modernizate în cadrul Planului de Dezvoltare Urbană şi pe care au fost amplasate aceste limitatoare. Chiar dacă apare un disconfort pentru cei de la volan, viaţa este mai importantă decât orice. În zonele unde există şcoli, muzee, dispensare, limitatoarele de viteză sunt necesare” a explicat primarul oraşului celor nemulţumiţi de disconfortul creat pe străzi de aceste “cocoaşe” artificiale de pe străzile urbei.

Într-o discuţie similară purtată în toamna anului trecut edilul-şef a fost de acord la acel moment cu îndepărtarea unora dintre limitatoare dar, după trecerea iernii. Această problemă va fi analizată cu atenţie în funcţie atât de cerinţele şoferilor cât şi de rolul preventiv avut de aceste limitatoare pentru a reduce numărul accidentelor de circulaţie mai ales în zonele trecerilorde pietoni din dreptul şcolilor. Cel mai probabil, limitatoarele de la aceste treceri de pietoni, vor rămâne la locul lor deoarece şi-au dovedit din plin eficienţa.

Dan VASILIU