Liderii Sanitas protestează pentru se simt vulnerabili la serviciu

 

Liderii de sindicat Sanitas din toată țara își manifestă îngrijorarea și profunda indignare față de Decizia  Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea articolului din Codul Muncii care asigură o minimă protecție liderilor de sindicat în fața abuzurilor angajatorului. Mai exact, împotriva Deciziei CCR privind neconstituționalitatea articolului din Codul Muncii referitoare la imposibilitatea angajatorilor să concedieze sindicaliștii.

„Acum, când 40% din populația României se află în risc de sărăcie, iar tinerii nu își cunosc drepturile ca salariați, înlăturarea protecției liderilor de sindicat practic anulează independența sindicatelor în fața patronatelor și crește insecuritatea locurilor de muncă și a condițiilor decente de muncă și salarizare. Prin această Decizie a CCR este descurajată implicarea salariaților în mișcarea sindicală și, mai ales, reprezentarea sindicaliștilor în fața patronatului în negocieri în deplină autonomie față de acesta, având în vedere faptul că de cele mai multe ori interesul angajaților este perceput de patronat ca fiind contrar propriilor interese“ se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Federației Sanitas, emis la sfârșitul săptămânii trecute.

Consiliul Național al organizației consideră că această Decizie va afecta în primul rând sindicatele de bază, iar înlăturarea protecției liderilor nu va face decât să anuleze independența sindicatelor în fața patronatelor și, totodată, să crească insecuritatea locurilor de muncă, a condițiilor decente de muncă și salarizare. (G.N.)