Liceul din Săbăoani, vizitat de polițiștii de la prevenire

Polițiștii au fost, în ziua de 30 mai, oaspeții Liceului Teoretic “Vasile Alecsandri” din Săbăoani, unde în prezența cadrelor didactice, a reprezentanților A.N.I.T.P. Bacău, I.J.J. Neamț și a unui număr de 450 de elevi din cadrul instituției de învățământ, au prezentat temele aferente programelor de prevenire, respectiv ,,Programul de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor”, ,,Programul de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului” și ,,Programul de prevenire a accidentelor rutiere”. Cu acest prilej au fost prezentate și teme specifice reprezentanților A.N.I.T.P. Bacău–Prevenirea traficului de persoane și a I.J.J. Neamț – informarea elevilor cu privire la consecințele juridice ale unor comportamente antisociale, fiind difuzate și trei materiale video. Polițiștii și-au propus ca pe întreg parcursul anului să permanentizeze relaţiile de colaborare și cooperare cu factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ în vederea asigurării unui climat de siguranță privind desfășurarea procesului de învățământ, conform Planului Național Comun și Teritorial de Acțiune, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților școlare.

Geanina NICORESCU