În cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, s-a desfăşurat o „şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Neamţ”. Cu această ocazie liceenii din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a ai Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamţ, însoţiţi de profesori şi antrenori, au cerut şi obţinut sprijinul logistic al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, pentru a organiza propria şedinţă, prezidată de preşedintele Constantin Iacoban.Profesorii LPS Piatra Neamţ au întocmit un proiect educaţional, intitulat „Consilier pentru o zi”, care s-a bucurat de succes, el fiind urmat în aceeaşi zi de alte manifestări asemănătoare desfăşurate în sediul CJ Neamţ cu elevii din ciclul gimnazial şi liceal din alte unităţi de învăţământ. Reuniunea s-a constituit într-un un exerciţiu democratic, în care elevii au formulat interpelări adresate preşedintelui Constatin Iacoban. Handbalistul Cosmin Bibirig, fiul fostei glorii a handbalului românesc, Leonard Bibirig, a fost interesat de diferenţele de sume care se alocă unui sportiv practicant de sporturi individuale, cum ar fi canotaj, sau atletism, şi o echipă, ale cărei costuri sunt mult mai mari, preşedintele Constantin Iacoban notându-şi sârguincios „amendamentele” tinerilor performeri de la LPS Piatra Neamţ.
I.C.