Lege și Justiție. „Ați făcut din sfânta lege un rahat de n-ai ce-alege“

DEN HAAG - Vrouwe justitia. ANP VALERIE KUYPERS

Dacă noi am trăi într-o societate sănătoasă și liberală, și dacă mătușa Paraschiva de la Hangu-Neamț ar mai fi pe acest pământ românesc, ea, mătușa Paraschiva, ar fi, cu o minimă dispensă de studii, potrivită pentru a fi ministru al justiției, sau pentru a ocupa orice altă funcție în sistemul nostru judiciar.
De ce spun asta? Pentru că, adesea, în vacanțele mele ca student sau ca judecător, în lungi partide de cosit și adunat pe coastele Bolătăului, discutând noi anumite spețe și întâmplări judiciare, ea îmi spunea vorbele din titlu.
La care eu nu aveam tupeu să o contrazic, ba chiar eram nevoit să mă arăt de acord cu ea.
Mi-au venit aceste idei mai zilele trecute, când am citit că o persoană a fost condamnată la vreo 30 de ani pentru ceva falsuri, din cauză că un cod penal făcut de teoreticieni fără legătură cu sălile de judecată și nesupus nici unei dezbateri publice sau parlamentare a născut monstruozități. Evident, nefiind singurul caz.
Problema, soluția?
Problema este că în România totul este hiperteoretizat și complet desprins de realitate, că între sus și jos nu este nici un fel de legătură reală.
Soluția, pe cât de dură și dureroasă, pe atât de simplă: trebuie anulate aceste coduri, revenit la cele anterioare, pentru că marele și inegalabilul penalist Vintilă Dongoroz, autorul codului „comunist“ din 1969 se zvârcolește puternic în culcușul lui de veci, și purces la elaborarea unor coduri penale noi, concepute cum trebuie. În sensul că, nu oamenii de știință în domeniu ne lipsesc, ci legătura lor cu viața reală și procedurile normale și sănătoase, adică: proiect lucrat îndelung, cu participarea și a practicienilor – judecători, procurori, dezbatere publică, profesională și parlamentară, proba practicii timp de un an-doi, în sfârșit, adoptarea finală și, în sfârșitul sfârșitului, supunerea la veto-ul mătușii Paraschiva de la Hangu.
Jud. Gh. MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com