Prof. Constantin TOMȘA
În cei peste patruzeci de ani de la debutul său editorial („Zaruri de cretă“, Editura Junimea Iași, 1976, lansare: 12 martie 1976), cel căruia atunci i se zicea fizicianul-scriitor, apoi scriitorul-fizician, nimeni altul decât scriitorul profesionist de astăzi Constantin Munteanu, este în prezent autor al unei opere literare impresionante ca număr de volume, precum și prin tematica, ideile și problemele eterne ale ființei umane, abordate din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Alcătuită din romanele publicate înainte de 1989 („Ziua magnoliilor viscolite“, 1979; „Cursa rapidă“, 1982; „Vremea brândușelor“, 1984; „Teona“, 1989; „Sfârșitul înserării“, 1989), și cele de după 1989 („Zodia bâlciului“, 1995; „Maria, prințesă de Place Pigalle“, 1995, „Lacrimile tăcerii“, 2010), volumul de teatru „A fluierat în timpul Evangheliei“, 2003, creația sa literară mai conține: piese de teatru jucate pe scenele teatrelor din Piatra Neamț („Valea râsului“, 1974) și Teatrul de Stat din Brașov, „Nimic despre sânziene“, 1982, numeroasele scenarii de teatru și film pentru Radio și TV și, nu în ultimul rând, scenariul pentru filmul „Sezonul pescărușilor“, film care a fost interzis până în 1989, apoi difuzat în 1990 și distins cu Marele Premiu al Cinematografiei pe anul 1990.
Despre unele dintre romanele lui Constantin Munteanu am scris la data apariției lor și menționăm în mod deosebit recenziile despre cele două cicluri romanești tetralogia „Cristina“ (vezi Revista „Conta“, nr.12, 2012) și trilogia „Viața la second hand“ (vezi Revista „Antiteze“, nr.34/2013), ambele cicluri fiind considerate de autor ca părți ale unei „Comedii contemporane“.
După părerea noastră nu numai aceste șapte volume, ci întreaga operă literară a lui Constantin Munteanu, inclusiv cele două volume ale romanului „Stăpânul licuricilor“ (I – „Dimineața unor doamne“ și II – „După amiaza unor domni“), lansat recent la Târgul de Carte „Libris“ de la Piatra Neamț (15-18 septembrie 2016), se constituie într-o amplă comedie contemporană ce înfățișează societatea românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea și primii cincisprezece ani ai noului secol.
Acest roman la care ne referim – „Stăpânul licuricilor“ – are acțiunea plasată în București și într-o zonă de munte dintre Neamț și Suceava, eroul principal – Daniel Ciobanu-Adomniței – fiu de cioban, fiind student în București intră în relație cu două doctorițe – Adriana Crăciun (Diana), medic chirurg, și Magdalena Popescu (Magda), medic anestezist, ambele profesioniste de excepție – pentru a o reîntâlni pe doctorița care cu ani în urmă l-a îngrijit pe tatăl său, iar pe de altă parte, pentru a putea găsi un „sprijin“ în câștigarea procesului pe care comunitatea oierilor, deși dețineau hrisoave de la marii voievozi ai neamului, îl avea cu cei care voiau să-și însușească munții, folosindu-se de acte false.
Nu ar fi greșită nici părerea că romanul acesta este o poveste de dragoste, iar metafora din titlu se referă la acel stăpân al licuricilor (iubirea) ce se aprind în ochi și încălzesc sufletul oamenilor, adică sentimentul iubirii. Întâlnind-o pe doctorița Diana Crăciun, Daniel află că ea are o fetiță de șase ani diagnosticată cu autism indus, se atașează de ea și încearcă să o scoată din această stare, lucru pe care nu-l reușise nici medicul de specialitate. Acest fir narativ folosit de autor face ca între cei doi – tânărul student de 22 de ani și doctorița Diana Crăciun de 41 de ani – să se înfiripe o poveste de dragoste, care nu se va finaliza deși la un moment dat cei doi plănuiesc să se căsătorească în satul de munte în care se afla numeroasa familie a studentului.
De altfel, subiectul romanului semnat de Constantin Munteanu este mult mai amplu, alcătuit dintr-o sumedenie de fapte și întâmplări în care, cu priceperea binecunoscută a autorului, sunt antrenate diverse personaje din diferite categorii sociale și din diferitele perioade mai mult sau mai puțin zbuciumate din ultima jumătate de secol, urmărindu-se aducerea în prim-plan a celor mai semnificative întâmplări ce au marcat epoca.
Constantin Munteanu se dovedește și de această dată un profesionist în ceea ce privește folosirea amănuntelor care au partea lor de contribuție în realizarea unor personaje realiste, credibile, puternice, menite să rămână multă vreme în memoria cititorului.
Cei care i-au cunoscut întreaga operă vor constata și de această dată măiestria cu care romancierul își alcătuiește dialogul, demonstrând că nu îi sunt străine nici elementele specifice dramaturgului care s-a dovedit a fi în piesele de teatru și în scenariile create anterior.
O trăsătură constantă în toate cărțile anterioare se regăsește și în romanul de față. Avem în vedere folosirea unor personaje precum scriitorul Mihai Vlădeanu cu cărțile și personajele sale precum și o prezentare a datinilor și obiceiurilor de peste an, mai ales din Moldova.
Continuare din pagina 8
Nu mică va fi surprinderea cititorului când va citi epilogul cărții, consistent ca număr de pagini în care acțiunea, un amplu deznodământ al întregii narațiuni prezintă evoluția personajelor la o distanță de 17 ani de timpul acțiunii precedente. Această parte poate fi considerată ca o a treia parte a cărții pe care o comentăm.
Încheiem aceste câteva considerații asupra creației literare a lui Constantin Munteanu cu o idee ce ar putea părea neverosimilă.
Cunoscând întreaga operă de până acum a scriitorului, talentul și măiestria acestuia precum și cunoștințele acumulate în timp referitoare la modul de construcție a unei întreprinderi literare de amploare, nu este exclusă apariția în viitor, mai devreme sau mai târziu, a unei noi părți, a unui nou capitol care să adauge la tabloul realizat până în prezent noi tușe, integrând comedia pe care o joacă societatea românească de astăzi în contextul marelui spectacol al comediei contemporane în care este antrenată întreaga omenire. Cine știe?…