Laureaţii Festivalului “Florile Ceahlăului”

* Premiul ziarului “Ceahlăul” pentru autenticitatea repertoriului – Ioana Hoza, Bistriţa Năsăud

Sâmbătă seara s-a încheiat cea de a XXV-a ediţie a Festivalului concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “Florile Ceahlăului”. Trofeul festivalului a revenit Ioanei Maria Unguraş (19 ani) din Jibou (Sălaj), a cărei evoluţie a fost notată de către juriu cu media 9,55. În finală, concurenta de la secţiunea de interpretare, categoria de vârstă 16 – 25 de ani, a prezentat doina “Pentru badea care-mi place” şi cântecul “S-o dus badea-n cătănie”. Celelalte premii acordate au fost:

* Secţiunea canto tradiţional, categoria 8 -15 ani: Premiul I – Iulia Andreea Mihai, Clejani (Giurgiu); Premiul II şi Premiul ziarului “Ceahlăul” pentru autenticitatea repertoriului – Ioana Hoza, Bistriţa Năsăud; Premiul III – Carmen Lorena Acatrinei, Tupilaţi (Neamţ); Menţiunea întâi – Miruna Adelina Damian, Adâncata (Suceava); Menţiunea a doua – Paula Ana-Maria Lupu, Piatra-Neamţ; Premiul special oferit de Asociaţia culturală “Floricica”, Bacău, condusă de Maria Şalaru – Miruna Elena Avasiloaiei, sat Sarata, comuna Dobreni (Neamţ).

* Secţiunea canto tradiţional, categoria 16 – 25 ani: Premiul I – Iulia Bucur, Cluj-Napoca; Premiul II – Claudia Olariu, Cisnădie (Sibiu); Premiul III – Michael Cetean, Petreşti (Alba); Menţiunea întâi – Mihaela Daju, Alimpeşti (Gorj); Menţiunea a doua – Iuliana Crăciun, Valea Mureşului (Harghita); Premiul special oferit de Maria Şalaru – Andreea Barbu, Târgu Neamţ.

* Secţiunea instrumente populare: Premiul I – Alexandru Ioan Groza (taragot), Cluj-Napoca (taragot); Premiul II – Andrei Gafton (acordeon), Piatra-Neamţ; Premiul III – Alexandra Strungaru (vioară), Botoşani; Menţiunea I – Constantin Codruţ Ionescu (saxofon), Săvineşti (Neamţ); Menţiunea a doua – Liviu Adrian Bulai (trompetă), sat Bucium, comuna Valea Ursului (Neamţ).