Lansare de carte în limba engleză

biblioteca-judeteana

Trei volume ale profesoarei Ana-Irina Secară sunt lansate astăzi la Piatra Neamţ. Sala „Cupola” a bibliotecii „G.T. Kirileanu” este gazda acestei manifestări destinate elevilor şi profesorilor de specialitate care de la ora 17 sunt invitaţi să participe la acest eveniment. Volumele „Using Humour for More Effective Teaching of English”, „Criticism and Folktale in Toni Morrison’s Beloved” şi „Approaches to Grammar in Learning English as a Second Language” sunt apărute la Editura PIM din Iaşi. În aceste lucrări autoarea abordează modalităţi diferite prin care tinerii pot fi încurajaţi să-şi completeze într-un mod temeinic cunoştinţele de limbă engleză. Literatura anglo-saxonă şi accesul la aceasta în original este, conform argumentaţiei prof. Ana-Irina Secară, o axă ce nu trebuie neglijată în demersul învăţării limbii engleze. Abordarea umoristică a procesului de învăţare este un alt fundament pe care se poate construi pasiunea pentru cunoaşterea limbii engleze în rândul elevilor, iar regulile gramaticale ce trebuie inerent stăpânite de cei care vor să-şi însuşească o limbă străină sunt configurate accesibil, astfel încât asimilarea lor să fie pe deplin integrată în cunoştinţele unei limbi pe care elevii de la liceele de profil vor să o stăpânească pe toate palierele – scris, citit şi exprimare fluentă.

Sunt invitate să vorbească despre cele trei volume la lansarea din această seară profesoara Mariana Paleu, directoarea Colegiului Tehnic „Gh. Cartianu” din Piatra-Neamţ, profesorul Francisc Gille de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi profesoara Cornelia Schönfeld de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, iar dezbaterile vor fi moderate de profesoara Elena Crăescu de laColegiul Tehnic „Gh. Cartianu”.

Cristina IORDACHE