La zi aniversară, Loteria Română oferă şanse în plus de câştig

andries2-loterieMâine, la zi aniversară, când Loteria Română împlineşte 108 ani de la înfiinţare, la toate jocurile desfăşurate vor fi suplimentate fondurile de câştig. În plus, ca bonus, se vor organiza nu una, ci două extrageri LOTO, care vor avea loc una după alta, astfel încăt, să crească şansele de câştig. Cei care în aceste zile şi-au cumpărat bilete la jocul 6 din 49, au fost nevoiţi să plătească 10 lei, la fiecare variantă jucată.

La ultima extragere Loto 6 din 49, care a avut loc joi, 11 septembrie, la categoria întâi n-a existat niciun câştigător. În prezent, reportul a ajuns la 24.545.685,16 de lei. La categoria a doua, la nivel de ţară au fost 20 de băftoşi, fiecare din ei având de ridicat câte 17.962,51 de lei. Şi la categoria a treia, cu 4 numere bifate corect, sunt 761 de persoane, fiecare jucător va primi câte 477 de lei. Conform celor spuse de lucrătorii de la Agenţiile Loto din Piatra Neamţ, în acestă perioadă, n-a fost niciun nemţean care să ghicească cele 5 norocoase.

La ultima extragere LOTO 6 din 49, din urne au ieşit următoarele numere câştigătoare:28, 3, 22, 45, 39 şi 26.

V. ANDRIEŞ