La sfârșitul lunii aprilie, 152 de pensionari pleacă în staţiuni balneare

bilete de tratamentÎn a doua jumătate a lunii aprilie, 152 de pensionari nemţeni vor pleca în staţiuni balneare, în cea de-a cincea serie de tratament a anului 2015.

Pensionarii vor beneficia de tratamente la unităţile administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „TBRCM” SA, precum şi la alte unităţi cu care Casa de Pensii a contractat servicii de tratament balnear (Bălţăteşti, Căciulata, Tg. Ocna, Vatra Dornei, Neptun, Sovata, Saturn, Mangalia, Techirghiol etc.).

Intrarea în staţiuni se va face în perioada 21 – 24 aprilie, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ urmând să distribuie biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune la sfârşitul lunii aprilie. Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ – din Piatra-Neamţ şi Roman, dar şi pe pagina de internet a instituţiei.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile. Preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele şi 1.452 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 3 şi 4 stele.

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, pensionarii trebuie să depună cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate în momentul eliberării biletului.

Irina NASTASIU

„De asemenea, solicitantul trebuie să prezinte şi un bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate (în copie, dar cu prezentarea originalului). Reiterăm că biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare – reabilitare prestate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare”, a spus Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Neamţ.

Deoarece în repartizarea biletelor de tratament gratuite prioritate va avea categoria pensionarilor de invaliditate, aceştia trebuie să prezinte programul de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale, cu recomandarea staţiunilor indicate pentru afecţiunile constatate.

Reamintim că biletele de tratament balnear se acordă individual, în cursul unui an calendaristic fiind eliberat un singur bilet de tratament aceluiaşi beneficiar.

Pentru primele patru serii ale anului 2015 au fost valorificate 243 de bilete, în prezent fiind înregistrate 5313 cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear.