Ctitorie a spătarului Iordache Cantacuzino Delianu şi aparţinător de Mănăstirea Secu, Schitul Ţibucani este unul din acele lăcaşe de cult aflate mai puţin la vedere decât altele şi cu călugări puţini, deşi are circa 300 de ani vechime.
La 22 iulie 1859, aga şi cavalerul Ioniţă Botez, într-un document semnat de el la finele lucrărilor de îmbunătăţire a bisericii schitului „trebuincioase spre a o aduce în cea mai bună şi plăcută stare” scria: „În actul găsit la acest schit de sihăstrie din anul 1782, ianuarie 25, ne-am încredinţat că acest sfânt lăcaş (cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” n.n) este înfiinţat de fericitul întru pomenire boieru spătaru Iordache Cantacuzino Delianu”. O biserică din bârne de stejar, aşezate pe temelie de piatră, fusese ridicată cu mult mai înainte, chiar înainte de anul 1764, când unele cronologii fixează data ctitoririi schitului, de o mică obşte de anahoreţi veniţi de la Mănăstirea Secu pentru a vieţui în aceste locuri mirifice. Actul lui spătarul Iordache Cantacuzino Delianu îndatora pe urmaşii săi „a da cele trebuincioase Sfântului Altar şi care din vreme în vreme au convenit a se mai da de către cei îndatoraţi celor hotărâte de fondatori”, iar misteriosul aga şi cavaler Ioniţă Botez, la mai bine de un secol după aceasta, întărea cuvântul ctitorului („Ori cine ar opri cele orânduite de mine, de a nu se da după aşezământ, sau s-ar lenevi de a nu face pomenirile obişnuite păcat va dobândi”). Conform Pomelnicului Triptic şi unor documente aflate la mănăstire, acest sfânt aşezământ a constituit un puternic centru cultural-teologic, afirmat prin şcoala care a funcţionat în incinta sa în „spiritul paisian” şi prin unii dascăli recunoscuţi precum Teodosie, Ilarion sau Damian Ţâru, ultimul dintre ei, mutându-se la Mănăstirea Secu pentru mai multă linişte pe la 1940. Splendida catapeteasmă este creaţie originală în lemn de tei a unor meşteri anonimi, nemaiîntâlnită în bisericile mănăstirilor noastre. Este singura biserică din România care are hramul „Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena”, cu siguranţă aşezat ca semn al smereniei şi credinţei răzeşilor din ţinut şi a familiei agăi Ioniţă Botez care a întărit-o, dăruindu-i şi clopotniţa actuală la anul Unirii Principatelor Române.
Biserica nouă, ctitorită şi terminată de protosinghelul Gherontie la vremea când Europa „civilizată” înota în sângele Războiului al Doilea Mondial, începută în 1940 şi terminată în 1943.