Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roznov este singura din judeţul Neamţ construită în stil pur rusesc. A fost ctitorită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea de renumitul om politic colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu în amintirea fiului său, Alexandru, care a murit la 20 de ani, de pneumonie. Biserica se impune atât prin frumuseţea sa monumentală, cât şi prin arhitectura neobişnuită prin Moldova, desprinzându-se parcă din salba de biserici de la Sankt Petersburg sau Moscova. Această înfăţişare a bisericii de la Roznov se explică prin tradiţionalele legături ale familiei Roznovanu cu nobilimea rusă şi cu familia ţarului, la care se adaugă şi faptul că însuşi ctitorul a urmat şcoala de ofiţeri din Petersburg, fiind un profund cunoscător şi un mare admirator al civilizaţiei şi culturii slave.
Biserica s-a ridicat după planul de construcţie al arhitectului rus Sultanoff şi cu ajutorul unor cioplitori italieni. A adus două esenţe de piatră, de la Tarcău şi de la Piatra Şoimului. O esenţă dură pentru bază şi una mai moale pentru ferestre şi ancadramente. După ce a ridicat biserica, s-au pus zece clopote. În 1904, Gheorghe Roznovanu a murit, biserica rămânând nepictată. A rămas să îndeplinescă acest lucru soţia, care a murit şi ea în 1907. Şi atunci a rămas pe seama executorilor testamentari, cărora colonelul le-a lăsat bani pentru pictură, pentru plata preoţilor slujitori, plata cântăreţilor, plata corului, plata unei burse pentru viitorul preot care avea să slujească în ctitoria sa şi care studia în Rusia. În aceste condiţii, pictura a fost realizată între 1914 şi 1915 de Costin Petrescu, cel care a pictat Ateneul Român din Bucureşti şi catedrala din Târgu Mureş“. Pictura interioară reuneşte câteva compoziţii de evidentă valoare artistică, armonizându-se, prin dispunere şi culoare, cu întregul ansamblu al monumentului. Remarcabile sunt şi cele două tablouri votive situate de-o parte şi de alta a intrării în biserică, tablouri care înfăţişează în partea dreaptă pe colonelul Roznovanu, iar în stânga pe soţia sa, Alexandrina Ruset Roznovanu, alături de fiul lor, Alexandru. Nici catapeteasma nu se încadrează în canoanele obişnuite ale bisericilor româneşti, ea fiind executată la Moscova, din bronz aurit, între anii 1890 şi 1892. Ea încântă ochiul privitorului datorită bogăţiei şi strălucirii ornamentaţiei, oferind, totodată, un anume echilibru întregului spaţiu interior. Biserica a primit importante donaţii în obiecte de cult, multe dintre ele de o valoare incontestabilă, două icoane fiind dăruite lui Roznovanu de marele duce Pavel Alexandrovici şi de ţarul Nicolae al II-lea. O altă icoană, îmbrăcată în argint, a fost donată de Leon Urusov, ambasador al Rusiei în mai multe ţări europene. Printre cărţile de cult din patrimoniul bisericii se găseşte şi o Evanghelie din 1644, scrisă în slavonă. Amintim şi un sfânt epitaf cu fir de aur şi argint, cusut şi donat în urmă cu 115 ani de verişoara ctitorului, Glafira. La demisolul bisericii, unde ctitorul a construit criptă pentru neamul Ruset Roznoveanu, scriind deasupra intrării în cavou cu litere slavone „Neamul Ruset Roznovanu“, parohia a amenajat în anul 2002 muzeul „Gheorghe Ruset Roznovanu“, care adăposteşte cele mai frumoase obiecte vechi care până acum au fost păstrate în biserică. Muzeul păstrează epoleţii, lancea, toiagul de majordom ale lui Roznovanu, banderolele lui Roznovanu şi alte decoraţii din război, pe lângă cele 11 medalii – două din aur şi nouă de argint, pe care le-a primit în urma participării sale la război – care au fost recuperate de la Banca Naţională – veşminte vechi de 100 de ani, în culori naturale, două icoane mari, a Maicii Domnului şi a Mântuitorului, din biserica ce a ars în 1944. Pe lângă acestea, muzeul mai păstrează două tablouri în mărime naturală ale celor doi ctitori, Gheorghe şi Alexandrina Roznovanu, refăcute în 1986 după tablouri vechi de un pictor din Roznov.
La demisolul bisericii se află şi mormintele străbunilor şi strămoşilor lui Roznovanu, Iordache, Neculai Ruset Roznovanu, cu fiii lor, cu cei care au făcut parte din familia Roznovanu, busturile în marmură ale ctitorilor, o coroană mortuară de la înmormântarea lui Roznovanu, apoi semnătura lui Roznovanu pe o Sfântă Evanghelie în ziua morţii fiului său şi un sfânt epitaf adus de la Moscova, acum 111 ani.
