La Regiment nu se mai contruiesc ANL-uri  

anlPe terenul destinat construcţiei blocurilor ANL din zona Regiment – 1 Mai din Piatra Neamţ nu se mai construieşte nimic. Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu are fonduri pentru a finanţa ridicarea respectivelor blocuri de apartamente, iar în consecinţă, la ultima şedinţă a Consiliului Local Piatra Neamţ terenul cu pricina a fost redat, prin hotărâre a Consiliului Local, Ministerului Apărării Naţionale.

„Pentru că nu se mai construiesc ANL-uri la Regiment a fost abrogată hotărârea iniţială prin care terenul a fost trecut din proprietatea MapN în proprietatea Primăriei. Acum terenul a revenit MapN-ului, iar dacă Agenţia Naţională pentru locuinţe va avea fonduri se va relua discuţia. Iniţial pe acel teren trebuiau construite locuinţe ANL, iar o parte dintre acestea ar fi fost ocupate de cadrele militare. Deocamdată este în stand by. În altă ordine de idei însă, tot cei de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe au solicitat o bază de date cu terenurile disponibile din municipiul Piatra Neamţ, terenuri unde există deja utilităţi pentru că cei de la ANL vor să reia acel program cu creditele ipotecare atât pentru apartamente cât şi pentru locuinţe individuale. ANL aşteaptă însă să se încheie acele contracte preliminare şi dacă sunt solicitanţi probabil că vor reuşi construcţia de locuinţe prin credit ipotecar”, a precizat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

 

IRINA ŞTEFĂNESCU