La pediatrie, copii cu nasu-n igrasie

* Emilia Arcan, vicepreşedintele CJ, a mers să vadă dacă mişună gândacii şi a descoperit pereţii umeziţi din saloane

Vicepreşedintele Emilia Arcan de la Consiliul Judeţean Neamţ a vrut să vadă, cu proprii ochi, cât adevăr există în sesizarea făcută de o femeie care susţine că, în perioada cât a stat cu împreună cu copilul la pediatria spitalului judeţean, a văzut gândaci mişunând pe pereţi, iar personalul i-a vorbit urât.

„Am însoţit-o, ieri, pe doamna vicepreşedinte Arcan, la pediatrie; am vrut să văd şi eu care este situaţia, dacă mamele internate cu copii chiar sunt nemulţumite de modul cum sunt tratate de personalul medico-sanitar şi dacă este mizerie pe secţie, inclusiv gândaci”, ne-a declarat asistenta Angela Tofan, liderul de sindicat Sanitas de la Spitalul judeţean, cea care nu de mult fusese acolo incognito, fără halatul alb de spital, pentru a afla de la paciente dacă au probleme cu personalul. „Atunci, ca şi acum, femeile nu au avut nici un cuvânt urât de spus la adresa medicilor, a asistenţilor şi a infirmierelor. Şi nu era nici un gândac pe pereţi şi garantez că nu sunt pentru că acolo se face frecvent deratizare şi dezinfecţie. În schimb, pe pereţii multor saloane, chiar şi acolo unde abia s-au făcut renovări, se vede clar igrasia. Dar asta nu e vina personalului şi nici a conducerii spitalului. Pereţii exteriori nu sunt placaţi şi de asta se face condens pe interior. Se fac eforturi ca să nu apară mucegai. În funcţie de externarea copiilor, saloanele sunt, rând pe rând, igienizate şi formolizate”.

Reabilitarea clădirii în care funcţionează, de zeci de ani, pediatria spitalului judeţean, este pe lista de priorităţi a Consiliului Judeţean Neamţ, după cum a precizat Emilia Arcan, vicepreşedintele CJ. Pentru pediatrie, dar şi pentru clădirea în care funcţionează oncologia, este nevoie de fonduri consistente, pentru că sunt clădiri foarte vechi, care nu au fost niciodată reabilitate. Emilia Arcan a vizitat, în aceeaşi zi, şi oncologia, iar ce a văzut acolo a pus-o pe gânduri: pereţi scorojiţi, holuri înguste, saloane cu acelaşi paviment învechit şi scrijelit ca şi acum zeci de ani. „Doamna Arcan a văzut care sunt condiţiile, dar a apreciat curăţenia. A şi stat de vorbă cu pacienţii şi nici unul nu a vorbit de rău cadrele sanitare. Bolnavii au spus că li se vorbeşte frumos şi că sunt mulţumiţi de tratamente”, ne-a mai spus Angela Tofan.

Se pare că oncologia va fi multată în locul cardiologiei, în spitalul vechi, dar numai după ce cardiologia va fi mutată în spitalul nou. Desigur, prima mutare trebuie făcută de maternitate, care va coborî la etajul patru după igienizarea spaţiului renovat cu bani europeni.