După zilele ploioase şi după duminicile şi sărbătorile de îmbuibare iată că romaşcanii au reintrat în „circuitul” normal al activităţilor din zilele de târg. Duminică, romaşcanii au invadat piaţa şi târgurile de vechituri şi de animale profitând de vremea excelentă de primăvară.

De la rotoare ruginite şi bicicletă bună reconstruită din trei vechi şi până la maşini de spălat şi ceasuri de mână pe toate le găseşti întinse pe trotuarele devenite tarabe de expunere în spatele Halei Centrale, zona talciocului de duminică. La costum sau îmbrăcaţi lejer, tineri sau bătrâni, femei şi foarte mulţi bărbaţi, cu toţii se plimbă relaxaţi aruncând priviri de fini cunoscători iar cuvântul de ordine este unul singur pentru încheierea tranzacţiilor: negocierea.

Vremea bună a făcut ca spre deosebire de celelalte duminici trecute din acest an numărul copiilor ce îşi însoţeau părinţii să fie mult mai mare iar atracţia micilor animăluţe din sectorul alocat să fie irezistibilă pentru prichindei. De la peruşi şi papagali la porumbei şi pui de găină sau de raţă cu toţii erau doriţi ca animăluţe de companie pentru copiii fascinaţi de micile vietăţi. Unii părinţi au cedat insistenţelor celor mai mici din familie şi au dus mâna la portofel achiziţionând fie un iepuraş fie trei pui pufoşi de raţă. Copilul învingător ieşea triumfător din piaţă cu răţuştele în timp ce părinţii întrebau aproape şoptit în urma lui: cine va face curăţenie în urma lor? Cei mic îşi asumau această responsabilitate dar, se pare, doar prin firma de prestări servicii „mama”.

Aproape de bodega pieţii, departe totuşi de tumultul negocierilor doi bătrâni stăteau la sfat tainic. Unul, se pare mai experimentat, îi explica celuilat cum se poate „lipi” de o tânără pensionară în vederea unirii forţelor pentru a-şi uşura traiul la apusul vieţii. „Dacă o vezi singură te duci şi îi spui că eşti şi tu singur şi că vrei să ieşiţi împreună la un suc. Dacă nu te refuză ai să te descurci. Să nu stai singur că e urât!” spunea sfătos experimentatul Cupidon octogenar.

După zarva din piaţă unii au încercat să-şi regăsească liniştea intrând într-una din bisericile din oraş. Liniştea din lăcaşurile închinate Domnului te ajuta să-ţi reîncarci bateriile pentru o nouă săptămână plină de ispite şi de adevărate lupte de supravieţuire în „jungla” urbană.

În liniştea din Biserica Armenească un glas puternic ieşit dintr-un trup firav de babă a făcut ca mulţi dintre enoriaşii ce se închinau să se sperie. Aşa cum spuneam, în liniştea profundă, a răsunat un clar şi autoritar: „Alo! Marius, să vii să ma iei! Ai înţeles?”. Unii au scuipat în sân speriaţi de glasul din strană al babei, pe alţii i-a buşit râsul în mijlocul bisericii iar preoţii după o secundă de descumpănire şi-au continuat liniştiţi ruga. Bătrâna şi-a făcut Sfânta cruce şi, sprijinită în baston a ieşit încet, încet din biserică.

Trecând pe lângă terenul de minifotbal tot calmul şi toată liniştea acumulată în biserică se spulberă la strigătele de luptă ale împătimiţilor jucători care pe lângă lecţia despre mişcare şi socializare ofereau în mod gratuit şi un mic ghid de supravieţuire într-un dialog presărat de noi şi interesante înjurături asimilate şi înregistrate de nepoţii plimbaţi de bunicii sfătoşi prin preajma terenului. Micuţii înregistrau setul complet de înjurături pentru ca luni dimineaţa, cel mai probabil, să poată cere o „traducere” a acestora doamnei educatoare.

Dan VASILIU