La Editura Marist, Revista “Tactica şi Strategia”, număr dedicat eroilor aviaţiei române

revista tatica si strategiaLa Editura Marist a apărut numărul 3 al revistei “Tactica și Strategia”, publicaţie de istorie militară românească și internațională. Tipărită în condiții grafice deosebite, ilustrată cu multe imagini, hărți, documente şi mărturii, revista prezintă și analizează principalele evenimente militare ale istoriei noastre și mondiale cu atenție, bine documentat, beneficiind de aportul unor importanți specialiști în domeniu.

În cele 100 de pagini color, sunt abordate teme de istorie natională, dar şi internaţională, de geopolitică şi spionaj, sunt evocaţi martori ai istoriei sau strategi militari, evoluţii ale armamentului, dar şi aspecte mai puțin cunoscute sau controversate din evenimentele care au influențat istoria naţională și a lumii.

Acest număr este dedicat, în mare parte, eroilor necunoscuţi care, în inferioritate tehnică şi numerică, au făcut faţă celor mai mari puteri aviatice ale momentului.

“La apariţia celui de-al treilea număr al revistei noastre dorim încă o dată să aducem mulţumiri cititorilor care cumpără şi recomandă revista, fără aportul lor deosebit aceasta neputând să apară. Spre deosebire de alte publicaţii care se bucură de subvenţii, inclusiv din fonduri publice, revista noastră depinde în cel mai înalt grad de cititorii care o achiziţionează şi care o recomandă prietenilor şi cunoscuţilor.

Numărul trei se concentrează pe un alt aspect mai puţin cunoscut al istoriei noastre militare, respectiv un front uitat în cea mai mare măsură de istoriografia comunistă, respectiv frontul aerian căruia a trebuit să-i facă faţă România în decursul celei de-a doua conflagraţii mondiale (…). Acestor apărători şi luptători deosebiţi, unul contra douăzeci de multe ori, atât de importanţi, dar atât de puţin cunoscuţi publicului larg, le dedicăm acest număr al revistei noastre. Considerăm că o reamintire a luptei lor, a eforturilor lor, cât şi a acestui război prea puţin pomenit, este o datorie de onoare a fiecărui român”, spun editorii publicaţiei.

Revista poate fi răsfoită parţial şi online, la adresa http://www.tacticasistrategia.ro/.

Irina NASTASIU