LA COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ” TÂRGU-NEAMŢ, CONCURSUL NAŢIONAL „CREANGĂ… LA EL ACASĂ”, LA EDIŢIA A X-A

La eveniment participă nume consacrate din mediul universitar românesc

Manifestarea a fost premiată de Ministerul Educaţiei de două ori, în anii 2012 şi 2015

Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu-Neamţ organizează, în perioada 16 – 17 mai, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional cultural-artistic „Creangă… la el acasă”. Potrivit organizatorilor, ediția a X-a se anunță a fi o simbioză între arta de a povesti și arta de a fi gazdă. Timp de două zile, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” va găzdui nume consacrate din mediul universitar, propunând participanților o manifestare artistică în care vor prima tradiția și folclorul autohton. „Dacă vreți să cunoașteți lumea așa cum a reprezentat-o Creangă, porniți la drum alături de elevii Colegiului Tehnic «Ion Creangă», profesioniștii acestei manifestări premiate de MEN de două ori, în anii 2012 și 2015”, îndeamnă organizatorii manifestării. Activităţile vor debuta joi, 16 mai, la ora 9.00, cu primirea invitaţilor şi slujba de pomenire a diaconului Ion Creangă. Între orele 10.00 – 14.00 vor fi susţinute activităţile, pe următoarele secţiuni: secţiunea I – Creaţie literară, satiră şi pamflet/Comunicări ştiinţifice; secţiunea a II-a – Proiecte; secţiunea a III-a – Surprize dramatice la Creangă acasă; secţiunea a IV-a – Arta de a fi gazdă. Vineri, 17 mai, la ora 9.00, se vor desfăşura activităţile din cadrul celei de-a V-a secţiuni (Carnavalul personajelor lui Ion Creangă) şi celei de-a VI-a secţiuni (Dramatizare şi interpretare artistică). Manifestările se vor încheia la ora 17.00, cu festivitatea de premiere a participanţilor. „Scopul concursului este de a pregăti elevii pentru provocările vieţii, vizând în special plăcerea de a citi, abilitatea de a comunica şi cultivarea gustului estetic. Proiectul s-a născut din dorinţa de a contribui la îmbogăţirea spirituală a elevilor. Curiozitatea, înţelepciunea şi nerăbdarea lor dovedesc că, dincolo de timpul nerăbdător cu oamenii, încă mai avem nevoie de Creangă, pentru că humuleşteanul nostru nu înseamnă pentru noi doar spiritualitate, ci şi cultură, talent, omenie, sensibilitate, adică… poporul român, fărâma de dumnezeire din fiecare dintre noi. Ne-am propus, pentru a X-a ediţie, extinderea reflectării asupra universului crengian şi a altor scriitori nemţeni şi dincolo de graniţele ţării şi mărirea numărului participanţilor”, subliniază organizatorii. Recunoaştere la nivel naţional Concursul „Creangă… la el acasă” a fost inițiat în anul 2010 de către prof. Adriana Timofte, fiind recompensat cu Premiul I de către Ministerul Educației Naționale, în data de 7 iunie 2012 și 9 iunie 2015, la secțiunea „Cultural“ a Concursului Național „O activitate de succes din săptămâna Școala Altfel“. Invitaţii de onoare ai evenimentului sunt: conf. univ. dr. Cristina-Emanuela Dascălu – Prorector Relaţii Internaţionale la Universitatea Liberă Independentă din Moldova, cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ; prof. univ. dr. Constantin Parascan – preşedintele de onoare al Fundaţiei „Ion Creangă” Tg. Neamţ, coordonatorul Muzeului Literaturii Române de la Bojdeuca din Ţicău, Iaşi şi cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ; conf. univ. dr. Costin Claudia – Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; lector univ. drd. Cosmin-Mihai Iaţeşen – Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi; lector univ. dr. Laura Bilic – Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi; lector univ. dr. Anca Ciofu (Zavaliche) – Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași. Concursul Naţional cultural-artistic „Creangă… la el acasă” este organizat în parteneriat cu Primăria Oraşului Târgu Neamţ, Asociaţia de Resurse Educaţionale „Edumond” Târgu Neamţ, Fundaţia Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ şi Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ.

Irina NASTASIU