La Colegiul Național „Roman-Vodă“ Roman Simpozionul Internațional „Basarabia, străvechi pământ românesc“

 

Astăzi debutează cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Internațional „Basarabia, străvechi pământ românesc“, eveniment organizat de Colegiul Național „Roman-Vodă“, Primăria Municipiului Roman, Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina“ Roman, Asociația „Mușatinii“ Roman, Asociația Profesorilor de Istorie din Județul Neamț, Asociația Învățătorilor din Județul Neamț și Roman 24 TV. Simpozionul se desfășoară în perioada 24-26 martie la Colegiul Național „Roman-Vodă“ și este dedicat împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Manifestările se deschid astăzi, la ora 16.00, cu expoziția de fotografie „Moldova – spațiu al credinței, culturii, istoriei și tradiției prin fotografia de arhitectură“, precum și cu vizionarea filmului „Armuri în piatră“, la Sala de Festivități a Colegiului Național „Roman-Vodă“.

Mâine, la ora 10.00, are loc deschiderea oficială a simpozionului, eveniment la care participă prof. Mihaela Tanovici – directorul Colegiului Național „Roman-Vodă“, prof. dr. Viorel Stan – inspector școlar general al ISJ Neamț, prof. Laurențiu Dan Leoreanu – primarul municipiului Roman, prof. Elena Preda – inspector școlar disciplina Istorie și Marian Clenciu – președintele Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina“.

Vor susține comunicări prof. Sergiu Mustață – decan al Facultății de Istorie și Etnopedagogie din cadrul UPS „Ion Creangă“ din Chișinău și prof. Cristian Troncotă – prof. univ. dr. la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Cei prezenți vor putea urmări, alături de prelegeri, și un program artistic susținut de elevii de la Colegiul Național „Roman-Vodă“.

De la ora 15.00, va avea loc, pe holul Primăriei Roman, vernisajul expoziției „Moldova – spațiu al credinței, culturii, istoriei și tradiției prin fotografia de arhitectură“, iar de la ora 17.00, la Sala de consiliu a Primăriei Roman, va avea loc lansarea volumului „Duplicitarii“, de prof. univ. dr. Cristian Troncotă.

Prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România

„27 martie reprezintă un model, un ideal, un spirit milenar. Prin acest simpozion ne întoarcem privirile cu respect spre trecut. Pe 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România, unirea era la ea acasă. Suntem siguri că activitățile din cadrul acestui simpozion, aceste vremuri încărcate de semnificație istorică românească, fac parte și din noi. Prin acest proiect dorim să dezvoltăm interesul profesorilor și elevilor pentru istorie, descoperirea valorilor trecutului și respectarea lor în prezent“, spun organizatorii.

Pe data de 27 martie 1918, Sfatul Țării – organ al Republicii Democratice Moldovenești, decidea cu majoritate de voturi: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama ei România“. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Irina NASTASIU