La Bicaz, centru de permanenţă- da, spital-ba!

centru medical bicaz

Cei peste 6.000 de locuitori ai oraşului Bicaz şi de pe Valea Muntelui vor avea, în sfârşit, posibilitatea să beneficieze de consultaţii gratuite pe timp de noapte şi în week-end fără să fie nevoiţi să străbată 100 de kilometri până la Piatra Neamţ. Nu, nu va fi redeschis spitalul, ci doar s-au pus bazele unui centru de permanenţă care va funcţiona cu ajutorul a cinci medici de familie din zonă.

Primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean, ne-a declarat că au fost finalizate lucrările de amenajare a spaţiului din policlinică unde va fi deschis centrul de permanenţă imediat după ce Direcţia de Sănătate Publică Neamţ va emite autorizaţia de funcţionare. Dr. Dan Morenciu, şeful DSP Neamţ, a vizitat amplasamentul şi s-a declarat mulţumit de investiţia primăriei. Astfel, deschiderea centrului medical pentru consultaţii şi tratamente de primă urgenţă de la Bicaz este o chestiune de zile. Cei cinci doctori care au acceptat să încheie contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru prestări de servicii medicale vor asigura şi trusa medicală de urgenţă.

Primarului Nicolae Sălăgean, de la Bicaz, un ochi îi râde, iar celălalt îi plânge. Şi-ar fi dorit să anunţe atât deschiderea centrului de permanenţă cât şi redeschiderea spitalului orăşensc, însă… n-a fost să fie. „Deocamdată!”, a ţinut să sublinieze primarul Sălăgean, care nu şi-a pierdut speranţa că, într-o bună zi, bicăjenii şi locuitorii de pe Valea Muntelui vor avea spital „în bătătură”.
„Cu riscul de a părea depăşit de problemă, vreau să spun că am convingerea că vom primi aviz favorabil de la Ministerul Sănătăţii pentru redeschiderea unităţii sanitare”, a mai spus primarul Sălăgean. „Ştiu că preşedintele Consiliului Judeţean a spus, pe la începutul lunii octombrie, că la 1 noiembrie 2013 vom tăia panglica inaugurală, dar mai ştiu şi că s-a bazat foarte mult pe promisiunea făcută de însuşi ministrul Sănătăţii la conferinţa de presă organizată la Piatra Neamţ după inaugurarea maternităţii. Domnul Nicolaescu promitea, atunci, în mod public, că va finaliza analiza la nivel naţional a modului cum au fost distribuite paturile către spitale şi, pe lângă cele 40 de paturi pe care ni le-a dat Ministerul Apărării, să ne mai distribuie măcar 20, ca să putem da drumul la activitate. Încă mai aşteptăm ordinul de la ministru, avem răbdare şi nu disperăm, iar când va veni, vom solicita Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ revizuirea solicitării noastre de acordare a autorizaţiei sanitare pentru spital”.

Solicitarea de autorizare sanitară a fost înaintată la DSP Neamţ în urmă cu mai bine de jumătate de an, însă cererea a fost respinsă, din motive obiective. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ nu a acceptat să emită o autorizaţie de funcţionare pentru anul 2013 raportându-se, conform cererii, la condiţiile existente în spitalul orăşenesc Bicaz la data de 11 aprilie 2011, când s-a pus lacătul pe unitate.

 

Geanina NICORESCU