Juniorii social-democrați își dau extemporale

Organizare internă și pregătire pentru europarlamentare
*Adrian Bourceanu ia la pas organizațiile comunale si de pe colegii

Cea mai bună evaluare, este cea proprie, dacă e făcută pe criterii corecte. Adică autoevaluarea, așa par să dea de înțeles tinerii social-democrați nemțeni care, în perspectiva alegerilor europarlamentare (și apoi prezidențiale) dau ”deșteptarea” după Sărbătorile de iarnă.
Liderul TSD Neamț, consilierul județean Adrian Bourceanu are deja pe masă un calendar al principalelor acțiuni interne din această primă parte a anului.
Iar acțiunea ”hai să vedem câți din cei cu funcții mai fac treabă la Tineret” e denumită, mai instituțional, ”evaluare organizații locale și pe colegii”.
Astfel, pe 23 februarie, la Roman, va avea loc un Comitet Executiv al TSD Neamț (for mai larg decât Biroul Județean) unde vor da extemporal organizațiile TSD din Colegiul 2 Senat Neamț (Colegiile 4, 5 și 6 Deputați).
”În zona Roman – ca în toate celelalte – avem organizații foarte bine așezate dar și unele care trebuie să devină ma active, de la care așteptăm mai mult”, a precizat președintele Bourceanu.
La scurt timp, va urma o acțiune similară care vizează organizațiile comunale și pe cele de pe colegiile de deputați din Colegiul 1Senat (Colegiile 1, 2 și 3 de Deputați). ”E iarăși o zonă în care, în general, majoritatea organizațiilor noastre locale își fac treaba. Iarăși, vorbim de nuclee puternice, cum e cel de la Piatra Neamț – cu președintele Marghidan în frunte – dar și alte organizații locale, chiar din comune, unde colegii noștri chiar se implică și în activitatea politică și în cea a comunității. E drept că mai avem și cîteva organizații unde se simte nevoia de sprijin suplimentar, poate… Vom analiza fiecare caz în parte și vom dinamiza organizațiile unde se impune acest lucru”, spune Bourceanu.
Etapa a treia va fi reprezentată de un alt Comitet Executiv, pe Colegiul 3 de Senatori (7 și 8 Deputați). ”Aici e un fel de paradox. Avem câteva organizații foarte puternice, foarte înfipte – în sensul bun al cuvântului – dar și câteva unde, evident, se poate mai mult și mai bine”, a mai spus liderul TSD Neamț.
Diplomat în exprimare (doar e avocat, nu?), Adrian Bourceanu nu s-a referit la măsurile concrete pe care urmează să le ia conducerea TSD Neamț în cazurile organizațiilor ”mai leneșe”. Printre rânduri, se poate deduce însă că nu e exclus ca unii din junii social-democrați ajunși pe funcții de conducere să aibă surpriza să li se explice că s-au (auto)mulțumit ca odată aleși/numiți (!!!) să transforme ideea de activitate politică doar într-o frază bună de menționat într-un eventual cv. Astfel că e foarte posibil ca după aceste evaluări să fie și sancțiuni dar și promovări.

Daniel VINCA