Juma’ de spital intră în grevă

sindicat

* Sanitas va participa şi la un marş al tăcerii

* Sindicaliştii de la Solidaritatea preferă să strângă semnături pentru ca revendicările să ajungă la Guvern

Pe căi diferite dar cu acelaşi scop, cele două sindicate din Sănătate cer Guvernului o serie demodificări legislative, mai ales o grilă de salarizare pe măsura muncii, specifică sistemului sanitar, şi realizarea unui pachet de servicii medicale diferenţiat pentru asiguraţi şi neasiguraţi. Începând de astăzi, profesioniştii din Sănătate, din instituţiile de profil din Neamţ, afiliaţi la Coaliţie, respectiv sindicaliştii Sanitas şi membrii Colegiului Medicilor, sunt în grevă japoneză. Asta înseamnă că vor purta pe braţ, până pe 16 octombrie, banderola tricoloră. În continuarea protestelor, cei din Coaliţie vor mărşălui la Bucureşti. Pe data de 2 noiembrie a fost programat „marşul tăcerii”, pe traseul Palatul Parlamentului-Ministerul de Finanţe- Guvern. Din judeţul nostru vor merge peste 100 de persoane.

Vă reamintim că solicitările Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate sunt: alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016, o legislaţie care să protejeze independenţa profesioniştilor dar şi autonomia spitalelor, o lege a salarizării specific sistemului de sănătate, dublarea salariilor medicilor rezidenti, organizarea unitătilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi. Acţiunile Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate vor continua până când personalul medical va obţine toate revendicările. Pe aceeaşi parte a baricadei, dar cu alte „arme”, luptă sindicatul Solidaritatea Sanitară. Ionuţ Nistor, lider la Neamţ, ne-a declarat că nici unul dintre cei 400 de membri de sindicat din spitalul judeţean nu va participa la greva japoneză şi nici nu va merge nimeni dintre sindicaliştii din Neamţ la marşul organizat la Bucureşti.

„Noi, deocamdată, suntem mulţumiţi că ministrul Sănătăţii a ascultat revendicările noastre privind diferenţierea pachetului de bază pentru acordarea serviciilor medicale asiguraţilor şi neasiguraţilor, domnul Nicolăescu ieşind chiar astăzi pe posturile naţionale de televiziune şi anunţând modificarea legislativă”, ne-a declarat Ionuţ Nistor. „În continuare ne vom duce lupta sindicală pe argumente, pe propuneri legislative, vom strânge semnături pentru promovarea unei propuneri legislative de modificare a Legii Sănătăţii, inclusiv pentru obţinerea unor salarii decente pentru personalul medico-sanitar, iar după ce vom avea numărul necesar de semnături, vom prezenta Guvernului propunerea”.

 

Geanina NICORESCU