Județul Neamț, locul 11 pe țară, la o lună după Bursa Absolvenților

ajofm-bursa2*În total, firmele din Neamț au încadrat 92 de persoane din 169 selectate la data de 20 octombrie * Nu toți tinerii sunt pregătiți să susțină un interviu de angajare

Rezultate mulțumitoare la o lună după desfășurarea Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, când în Neamț, prin intermediul acestei acțiuni, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a plasat în câmpul muncii 92 de persoane. Din acestea, 7 au fost cu studii superioare, respectiv inginer mecanic, asistent manager, inginer construcții civile, inginer industria alimentară, consilier juridic, responsabil vânzări și programator. La nivel național, județului Neamț i-a fost „conferit“ locul 11, după Suceava. Inițial, în data de 20 octombrie, 169 de tineri fuseseră selectați în vederea încadrării. Din păcate, interviurile finale n-au fost pe măsura așteptărilor, iar o parte dintre absolvenți au fost respinși de angajatori. Acest lucru dovedește lipsa de experiență a tinerilor când participă la un interviu, fapt care ar trebui să pună în gardă pe guvernanți pentru adoptarea unor legi menite să pregătească această categorie de persoane, pentru un moment așa de important al vieții lor.
Vă reamintim că la târgul din octombrie au participat 97 de agenți economici, respectiv 45 la Piatra Neamț, 44 la Roman și 8 la Târgu Neamț, care au oferit 758 locuri de muncă vacante. În ordine, cele mai multe joburi au fost la Roman, e vorba de 378, la Piatra Neamț – 326 și 54 la Târgu Neamț. În aceeași zi, la această acțiune, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a reușit să adune 554 de persoane, respectiv 283 la Piatra Neamț, 193 la Roman și 78 la Târgu Neamț.
La nivel național, la o lună după desfășurarea Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, statisticile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arată o ocupare de 2.802 absolvenți. Cei mai mulți tineri angajați au un nivel de pregătire liceal și postliceal (1.538), profesional și ucenicie (490), iar 261 sunt cu studii superioare. Persoanele fără pregătire superioară au fost încadrate în meserii precum: lucrător comercial (198), manipulant marfă (129), confecționer asamblor articole textile (123), agent de pază și securitate (117), vânzător (85), ambalator manual (67), lăcătuș (59), zidar (58), casier (57) și șofer (51). Cele mai multe posturi vacante ocupate de persoanele cu studii superioare au fost de: inginer în diferite ramuri de activitate (65), economist (23), inspector asigurări (16), consilier în diferite ramuri de activitate (15), tehnician în diferite ramuri de activitate (13), programator (8), farmacist (6), agent asigurări (6), agent vânzări (6), specialist marketing (6), agent servicii clienți (6). În top, cu cei mai mulți absolvenți încadrați au fost în municipiul București (481) și județele Constanța (250), Mureș (211), Iași (144), Gorj (140), Bacău (136), Maramureș (134), Bihor (126), Timiș (110), Suceava (94) și Neamț- 92. Totodată, la această acțiune, organizată la nivel național de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, au fost angajate 1.424 de persoane din rândul altor categorii prezente.

V. ANDRIEȘ