Judeţul Neamţ are 178.894 de şoferi

masini_trafic*În primul semestru al acestui an, procentul de admitere la examinarea pe traseu a fost de 65,43%, cu 1,97 mai mare decât în perioada similară a lui 2014

Până la sfârşitul lunii trecute, în Neamţ, la o populaţie de 452.900 de locuitori, 178.894 erau şoferi. Din aceştia, 158.113 aveau permise de conducere model nou, iar 20.781 deţinători tip vechi, anterior anului 1995.

Legat de acest aspect, comisarul şef de poliţie Ioan Simionel, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, ne-a declarat:”Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în 2015 există o diferenţă de 889 de documente editate. Tot pe parcursul primului semestrului al acestui an, au fost tipărite 6.614 permise de conducere. Din ele, 3.321 au fost editate ca urmare a susţinerii examenului la şoferie, 1.733 reînnoite, 642 modificare de date, 500 duplicat, 377 preschimbare permis străin, şi restul, pentru preschimbarea actului de conducere cu cel românesc”.

Tot în primele 6 luni din acest an, poliţiştii de la SPCRPCÎV Neamţ au examinat la proba teoretică 8.884 de candidaţi, cu 255 mai mulţi, faţă de perioada similară a lui 2014. După terminarea acestei probe, 5.392 de persoane au fost declarate admise, cu un procent de 60,69%. Dacă ne referim la testarea practică, acolo au fost primiţi 5.666, cu 45 mai mulţi decât în 2014. Aici, după ce s-a tras linie, 3.702 de candidaţi au reuşit la examen. Procentul de admitere a fost de 65,43%, cu 1,97 mai mare decât în perioada similară a lui 2014.

V. ANDRIEŞ