Jandarmii sunt cu ochii pe hoții de lemne

Jandarmii nemțeni au competențe în domeniul controlului circulației materialelor lemnoase potrivit noilor modificări la Codul Silvic. Acțiunile de control au demarat luna trecută, în toată țara, și s-au înregistrat rezultate notabile. „Peste 850 mc de material lemnos tăiat ilegal au fost recuperat de jandarmi în urma acțiunilor desfășurate în mod independent, în cursul lunii august. La nivel național, aproximativ 2.000 de jandarmi au participat la 176 de acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite în domeniul silvic. Jandarmii au constatat 40 de fapte cu 61 de autori și au recuperat 883 mc de masă lemnoasă“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.

Controale au fost derulate și în cooperare cu alte instituții, la finalul cărora jandarmii au aplicat 209 amenzi în valoare de aproximativ 78.500 lei.

Noile competențe au fost atribuite jandarmilor odată cu intrarea în vigoare, la data de 13 iulie 2015, a ultimelor reglementări aduse Codului Silvic. „Jandarmii au competențe de a constata infracțiuni silvice și de a efectua controlul circulației materialelor lemnoase. Acestea, indiferent de proveniența lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora“, a mai spus ofițerul de presă. Materialele lemnoase găsite în circulație fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă proveniența legală se confiscă și se valorifică potrivit legii.

În executarea atribuțiilor prevăzute de lege, jandarmii colaborează cu lucrătorii silvici și cu reprezentanții altor instituții cu atribuții în domeniu.

Cristina Iordache