Jaful asupra mașinii poștei, comis de frații Petrachi și doi amici

jafposta*Instanța a decis ani grei de închisoare pentru 6 inculpați din dosar, care au de înapoiat Poștei Române peste 2,23 milioane lei

Dosarul jafului asupra mașinii poștei, de la Bârgăuani, a fost închis ieri la Curtea de Apel Bacău. Instanța a admis apelul DIICOT Neamț și, în rejudecare, i-a găsit vinovați pe 6 din cei 12 inculpați din dosar și i-a condamnat la ani grei de închisoare. În primă instanță, inculpații au fost achitați pentru furtul banilor de pensie și au fost condamnați pentru tâlhărirea starețului Mănăstirii Bisericani și a călugărilor de la Schitul 12 Apostoli de la Vatra Dornei.

În apel, magistrații băcăuani au decis că vinovați de jaful din luna mai 2013, de la Bârgăuani, sunt pietrenii Cristian Petrachi, Rareș Petrachi, Florin Geană (fost Petrachi), Marian Răzvan Petrachi, Bogdan Voicu (din Iași) și Robert Gherghe Enășel (din Dumbrava Roșie).

Sentințele sunt definitive, astfel că primul, Cristian Petrachi (27 de ani) are de executat 13 ani, plus o pedeapsă de 3 ani revocată anterior, în total 16 ani de închisoare. Robert Enășel (28 de ani) are o pedeapsă de 14 ani închisoare, din care 8 ani sunt sporul de pedeapsă aplicat. Rareș Petrachi (32 de ani) are 12 ani de executat, din care 6 ani este sporul de pedeapsă. Florin Geană (30 de ani) are o pedeapsă de 14 ani și 6 luni închisoare, din care doi ani și jumătate reprezintă sporul de pedeapsă. Marian Răzvan Petrachi (26 de ani) are de executat 6 ani închisoare plus sporul de 3 ani închisoare, el având o pedeapsă de 9 ani.

În fine, complicele lor în jaful de la Bârgăuani, ieșeanul Bogdan Voicu (32 de ani) are de executat 5 ani închisoare plus sporul de 4 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, astfel că are o pedeapsă de 9 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare.

În ce privește prejudiciul, Curtea de Apel Bacău a admis pretențiile civile ale Poștei Române și i-a obligat pe cei șase vinovați să achite prejudiciul. „În temeiul art. 19 și 404 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Compania Națională Poșta Română SA și, în consecință obligă inculpații Petrachi Cristian, Enășel Robert Gherghe, Petrachi Rareș, Geană (fost Petrachi) Florin, Voicu Bogdan și Petrachi Maian Răzvan, în solidar, să plătească părții civile suma de 2.234.000 lei cu titlu de despăgubiri civile“, se arată în sentința instanței.

*Jumătate din inculpați rămân cu sentințele date de Tribunal

Ceilalți șase inculpați au rămas cu pedepsele dispuse de prima instanță. Tribunalul Neamț a dispus sentințe în funcție de implicarea fiecăruia în tâlhărirea starețului și a călugărilor. Astfel, Romulus Agafiței (29 de ani, Piatra Neamț) are 4 ani și 4 luni, Eduard Mărgean (31 de ani, Piatra Neamț) are 5 ani și 6 luni, Florin Feraru (25 de ani, Piatra Neamț) are 4 ani 4 luni și 20 de zile, Silviu Marin (20 de ani, Dumbrava Roșie) are 5 ani și 8 luni, iar Andrei Marin (25 de ani, Dumbrava Roșie) are 3 ani și 8 luni. În plus, fiecare din cei 12 inculpați are de achitat cheltuieli judiciare statului cuprinse între 500 și 20.000 lei.

Pe parte civilă, inculpații mai au de achitat starețului Mihali 3.000 USD și 9.500 lei reprezentând daune materiale și 60.000 lei daune morale, sume ce vor fi acoperite din restituirea banilor ce au fost găsiți și ridicați la percheziții de la inculpații Enășel, Geană, Petrachi Rareș și Petrachi Cristian (până la concurența sumei de 73.874 lei), de la inculpații Enășel, Petrachi Cristian, Geană, Petrachi Rareș și Marin Vasile Silviu (care au de achitat împreună circa 4.500 lei).

*Filmul jafului

Jaful a fost comis pe 16 mai 2013, pe DN15, lângă comuna Bârgăuani. Atacatorii au folosit două mașini și au creat o ambuscadă prin care au oprit mașina poștei, au amenințat cu arme pe cei doi angajați, i-au legat, au luat un sac de bani și au fugit.

Mașina transporta banii de pensii, prejudiciul anunțat fiind de 2,3 milioane de lei, banii localnicilor din Roman și câteva comune din zonă.

Pentru prinderea autorilor, polițiștii au declanșat imediat operațiunea „Năvodul“ și au fost instituite filtre în județ. Doi ofițeri specializați au fost trimiși de la București în sprijinul criminaliștilor de aici.

Din investigațiile ulterioare, a reieșit că mașina care a fost atacată nu era dotată corespunzător pentru transportul de valori monetare, polițiștii stabilind că autovehiculul nu era dotat cu elemente de siguranță pentru transportul de bani. Atacul a fost anunțat la 112 de unul din cei doi angajați ai Poștei, care a relatat apoi, după ce și-a revenit din șoc, cum în jurul orei 7,30 o mașină s-a postat în spatele furgonetei și hoții, care aveau cagule, i-au amenințat pe șofer și pe însoțitor să predea banii. Una din cele două mașini folosite în atac avea numere de înmatriculare străine, iar cealaltă avea numere de Iași.

Ancheta a fost demarată de Parchetul Neamț, iar după ce datele din dosar duceau tot mai clar spre ideea de grupare infracțională organizată și infracțiuni contra patrimoniului cu consecințe deosebit de grave, dosarul a fost preluat de DIICOT.

În același an, suspecții au mai comis două tâlhării.

Starețul Mănăstirii Bisericani a fost jefuit de banii pentru clopotniță. În noaptea de 18 spre 19 octombrie 2013, monahul a fost așteptat să iasă de la rugăciune de către trei indivizi, care l-au legat de mâini și de picioare, l-au lovit peste față și la coaste pentru a-l face să spună unde ține banii. În final, hoții au luat banii strânși pentru clopotnița mănăstirii, 39.500 lei, și alte sume de bani în lei și valută, apoi au dispărut. Starețul a ajuns la spital cu mai multe coaste rupte, nasul fracturat și mai multe contuzii.

În luna august 2013, suspecții au atacat călugării de la Schitul 12 Apostoli din Vatra Dornei, pe timp de noapte. Călugării au ieșit și s-au apărat, reușind să-i pună pe fugă pe hoți, care au plecat cu un telefon mobil.

*Ce au descoperit anchetatorii

Cazul a dat ceva de furcă anchetatorilor, care au făcut percheziții la locuințele suspecților unde au găsit o parte din bani, au apelat la înregistrări ambientale și au adunat mai multe probe cuprinse într-un dosar cu peste 500 de pagini.

Astfel, a ieșit la iveală ce au făcut inculpații cu banii furați, iar din înregistrările redate reiese că unii au regretat că au acționat prostește în momentul când și-au cumpărat mașini de lux și și-au ridicat case. Aceste bunuri au fost sechestrate de procurori în folosul părților civile.

Procurorii au arătat cum înainte de a comite jafurile, unii dintre inculpați aveau o situație materială modestă: vindeau oale, vindeau fier vechi și locuiau în case modeste. După atacul asupra mașinii poștei, ei și-au construit case, le-au mobilat, și-au cumpărat mașini de lux. Rudele inculpaților au început să trăiască fără griji și să joace la jocuri de noroc, unde au pierdut sume importante. Anchetatorii au dovedit cum tatăl unuia din inculpați avea oameni de încredere care mergeau la piață cu sacoșe pline cu bancnote de 1 leu pe care le schimbau în bancnote mai mari.

Cristina IORDACHE