Jaf la chilia părintelui Cleopa

Chilie Cleopa*Trei tineri din Pașcani au fost prinși în flagrant

Trei tineri cu vârste între 15 și 21 de ani au fost prinși, ieri, în timp ce încercau să se strecoare, mai mult speriați decât sfioși, din chilia părintelui Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria.

Graba cu care sfidau sfințenia locului i-a alertat pe călugării care tocmai treceau pe hol și imediat i-au oprit. Ochii tinerilor vorbeau mai mult decât bancnotele strânse în mâna unuia dintre ei și astfel hoția a fost dată în vileag. Păcatul a fost reclamat imediat la 112 și o patrulă de jandarmi aflată în apropiere a ajuns la fața locului. „În jurul orei 12,20, o patrulă de jandarmi din cadrul Postului de jandarmi montan Vânători-Neamț a fost direcționată la Mănăstirea Sihăstria ca urmare a solicitării personalului mănăstirii care susținea că mai mulți tineri au fost surprinși în timp ce sustrăgeau bani din chilia părintelui Cleopa“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.

Subofițerii i-au identificat pe hoți ca fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, din Pașcani. Au plecat din chilia părintelui Cleopa cu un „suvenir“ de 370 de lei, bani ce au fost înapoiați călugărilor. Chiar dacă au recunoscut în cele din urmă, ieșenii s-au ales cu dosar penal pentru furt, care este instrumentat de Poliția orașului Târgu Neamț.

Cristina Iordache