Ion Creangă, omagiat la Biblioteca Judeţeană

 Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ invită publicul nemţean la un dublu eveniment. Vineri, 28 februarie, în Sala Teatrul de Joacă, de la ora 12.00 va avea loc lansarea Proiectului „Împreună – pentru sănătate, mişcare şi fairplay. Pentru a marca acest început, organizatorii au pregătit o expoziţie de suveniruri şi una de mărţişoare tradiţionale realizate de beneficiarii Asociaţiei de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul”, precum şi volumul „Portul popular în ţinutul Zimbrului”.

De la ora 14.30, ţinutul Neamţului va fi din nou omagiat prin evocarea celui mai de seamă reprezentant al său, Ion Creangă (născut la 1 martie 1837). De această dată este vorba despre o  iniţiativă a Asociaţiei Culturale „Star”, a „Clubului victorioşilor” şi a Teatrului „Junior” din Târgovişte, de a realiza un film care să ilustreze fragmente din opera marelui povestitor. Aceasta s-a finalizat de curând, iar filmul „Copilăria din amintiri” va fi prezentat în premieră la Biblioteca Judeţeană.

Demersul celor implicaţi în acest proiect artistic vine să ilustreze durabilitatea operei lui Creangă şi bucuria copiilor la  întâlnirea cu ea. Aşadar, trei copii din Târgu-Neamţ şi Piatra-Neamţ (Viorela Stoian, Ana Maria Alucăi şi Costin Micu), o fetiţă din Movila, jud. Ialomiţa (Adelina Zamfir), o alta din Caransebeş, jud. Caraş-Severin (Elena Molea), un băieţel din Serbia (Kornel Milli) şi trei copii din Dâmboviţa (Raluca Petre, Radu Iordache şi Roxana Clopotaru) au filmat cu multă pricepere, sub îndrumarea regizorului Victor Mihalache, rolul marelui humuleştean fiind interpretat de actorul Constantin Tiron. La reuşita filmului a contribuit, de asemenea, Emil Pavel, ca director de imagine.

 

Andreea FLOREA