Ioan Lazăr, candidat unic

Ioan Lazar

Corcursul pentru șefia spitalului – o formalitate

*Daniela Soroceanu nu și-a mai depus candidatura
* „Îmi lipsea de la dosar un document. Probabil așa trebuia să se întâmple, nimic nu-i întâmplător în lumea asta”, spune secretarul județului
*Daniela Soroceanu a lămurit și misterul informației cum că își depusese candidatura încă de vineri: „Nu ați fost atent. Eu nu am spus că mi-am depus dosarul ci că am trimis pe cineva să-l depună”.

Doctorul Ioan Lazăr este singurul candidat în cursa pentru șefia Spitalului Județean Neamț. Ieri, la ora 16, când a expirat termenul legal pentru depunerea dosarelor, informația oficială și clară furnizată de Dan Ailicăi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Neamț a fost: „Un singur dosar. Depus de doctoral Lazăr!”.
Că în aceste condiții, actualul manager interimar intră într-un concurs devenit formalitate pentru el, nu mai miră pe nimeni, dată fiind vasta sa experiență (director interimar de un an de zile la Spitalul Județean, fost președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Neamț).
Surpriza a venit din partea Danielei Soroceanu, secretarul județului, care declarase intenția de a participa pa concurs ba, mai mult, vineri (după cum a consemnat și ziarul Ceahlăul dar și alte publicații) preciza că și-a depus dosarul și că merge la concurs cu intenția clară de a-l câștiga.

„Nimic nu e întâmplător”

Ieri după-amiază, altele erau datele problemei. Mai întâi, Daniela Soroceanu a ținut să precizeze că e o probemă de semantică legată de „depunerea dosarului”: “Eu nu am zis că mi-am depus dosarul ci că am trimis pe cineva la Registratură să facă treaba asta”. Perfect adevărat, însă discuția cu jurnalistul de la Ceahlăul a fost la câteva ore după momentul invocate („cam ora 11”) și logica (nu numai jurnalistică) spune că dacă trimiți un mesager cu un plic undeva și declare acest fapt după câteva ore fără să pomenești de vreo problemă apărută înseamnă că problema e rezolvată.
Altfel spus, jonglatul cum “am trimis pe cineva” reamintește de un episode diferit în formă dar similar în fond, cu protagonist tot secretarul județului, când consilierii județeni care credeau că au votat un amendament au aflat că votaseră de fapt un proiect în întregul lui. „Nu ați fost atenți, eu am zis că supunem la vot teza numărul doi”, a fost prelegerea – tot pe semantică – de atunci a Danielei Soroceanu.
De ce nu și-a depus acum dosarul? Simplu și explicat lejer, fără nicio părere de rău: „Îmi lipsea o hârtie pentru ca dosarul să fie complet. Nu mai contează acum ce hârtie… Nu avea niciun rost să depun dosarul să fie incomplet și apoi la analiza lui să fiu scoasă din concurs. S-a făcut ora de închidere, nu mi-a venit documentul, asta e!”. Daniela Soroceanu nu părea prea afectată de ghinionul documentului care a privat-o de la participarea la concursul pe care vineri declara cu ardoare că merge să-l câștige – “Probabil așa trebuia să se întâmple, nimic nu-i întâmplător în lumea asta” a fost replica pe care a repetat-o de vreo trei ori în doar câteva minute.

„Adevăratul examen e după concurs!”

Doctorul Lazăr nu a dorit să comenteze nimic despre retragerea contracandidatei care se anunțase en-fanfare. „Și cu 4-5 contracandidați, și singur, pentru mine tot aia e. Nu am comentarii decât legate de mine și de ce fac eu. Mă voi prezenta cât mai bine pregătit. Am toate argumentele să câștig acest concurs dar adevăratul examen abia apoi urmează. Adevăratul examen este după mandatul de trei ani când pui pe masă ce ai făcut în această perioadă. Sau, dacă vreți, e la fiecare an, când tragi linie și vezi ce ai făcut bine. Când dai socoteală pacienților, celor pe care i-ai condus, instituțiilor care te coordonează”, spune managerul (încă) interimar.
Doctorul Lazăr cunoaște foarte bine problemele care îl așteaptă, și pe cele medicale, și pe cele administrative, și pe cele de organizare sau sociale: „Sunt atâția oameni, atâtea problem. Fiecare om are o problemă. Poate chiar două. Nu e așa ușor”.
Cât privește presiunile exterioare de care s-au mai plans, de-a lungul vremii, unii manageri de spitale de prin țară, dr. Lazăr a subliniat că la el nu e cazul: „Am spus de atâtea ori. Nu mă interesează nicio presiune, conducerea spitalului trebuie făcută după lege!”.
Gura lumii slobodă

Dacă jurnaliștii care au scris “Daniela Soroceanu și-a depus dosarul la ora 11” au fost surprinși de neparticiparea acesteia la concurs, unii – mai dornici de „încurcă-i drace!” sau mai avizați – nu păreau a fi atât de surprinși.
Și prin spital, și prin Consiliul Județean, ieri, mai pe la colțuri așa se vorbea de o anume predictibilitate a acestui gest. O ipoteză – firește, nesusținută de probe – desena varianta în care candidatura secretarului județului ar fi fost aruncată pe piață doar pentru a-i da de gândit unei alte persoane care își anunțase anterior dorința de a candida. Este vorba de Emilia Arcan, vicereședintele Consiliului Județean Neamț care a anunțat public, la finele săptămânii trecute, că renunță la intenție.
Ipoteza candidaturii tip „iepure” a Danielei Soroceanu a fost vehement infirmată de cea în cauză (fără să fi fost măcar întrebată de ceva concret pe subiect): “Știu că se spun atâtea, fiecare își dă cu părerea. Nu e nimic adevărat decât faptul că nu am mai putut să-mi depun dosarul pentru că îmi lipsea acea hârtie”.

Daniel VINCA
Comisii serioase

Chiar dacă s-a înscris un singur candidat, ca orice concurs serios, și cel de la spital e supervizat de comisii la fel de serioase. În comisia de examen, au fost nominalizați de președintele CJ, Culiță Tărâță doctorul Octavian Huianu (președinte comisie) și consilierul UNPR Alin Antochi. Mai fac parte dr. Gabriela Scânteie (Școala Națională de Sănătate Publică) și dr. Daniela Marcoci (DSP Neamț), consilierul județean Radu Tudorel (numit de Consiliul de Administrație al Spitalului), iar activitatea de secretariat va fi asigurată de Nicoleta Buzenschi (șef Birou Resurse Umane, din cadrul CJ Neamț).
În comisia de soluţionare a contestaţiilor la concursul de la Spital preşedinte este Mihai Hanganu, consilierul personal al lui Culiţă Tărâţă, iar din partea Consiliului Judeţean a fost numit consilierul UNPR Gabriel Farcaş. Comisia este completată de doctorul Lavinia Panait, de la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi de Roxana Pipirigeanu (DSP Neamţ). Secretariatul acestei comisii va fi asigurat de Ana Maria Sandu (inspector în cadrul Biroului de Resurse Umane – CJ Neamț).