Inventatorul dr. Filip Panait- doctor în ştiinţe medicale, unicat la nivel naţional

 

Cunoscutul inventator brevetat la Geneva şi triplu medaliat la Salonul Internaţional al Cercetării Pro Invent 2016, a atins apogeul ascensiunii sale profesionale prin obţinerea, în urmă cu două zile, a titlului de doctor în ştiinţe medicale „Magna cum laude”. Teza de doctorat a fost susţinută la Centrul De Reuniune Academica Al Ulbs al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Sub titulatura „Tratamentul şi monitorizarea bolnavului vârstnic cu fractură de col femural”, dr. Filip Panait a concentrat munca sa amplă de cercetare din ultimii 6 ani, timp în care a trebuit să lucreze şi la invenţia care i-a adus notorietatea pe plan mondial- „compresa chirurgicală pediculară”.

Un subiect la zi: infecţiile intraspitaliceşti

„Am primit titlul academic de doctor în ştiinte medicale, calificativul “Excelent”, maximum în domeniu. Comisia de examinare, alcătuită din renumiţi profesori doctori şi un fost secretar de stat, m-au apreciat drept un doctorand unicat la nivel naţional pentru efortul pe care l-am depus pentru conceperea acestei teze bazate pe un studiu real privind infecţiile din spital corelat cu informaţiile privind utilitatea compresei inventate de mine. Această compresă, asociată cu alte măsuri terapeutice, contribuie la accelerarea vindecării pacientului în ambulatoriu, cu cheltuieli mult mai reduse decât în mediul spitalicesc”, a precizat dr. Filip Panait, doctor în medicină.

Dr. Panait nu se opreşte aici cu dezideratele şi continuă să fie la fel de vocal ca şi până acum în lupta pentru îndreptarea legilor care guvernează sistemul sanitar.  După ce în vara acestui an a solicitat public retragerea proiectului privind ordinul ministrului sănătății referitor la infecțiile intraspitalicești, considerând că normativul aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății este “inspirat” din studiile sale, dr. Filip Panait cere oficialilor să refacă proiectul și să elimine confuziile în termeni.

Memoriu către Guvern şi Preşedinţie

“Prim-ministrul Cioloș, Ministrul Sănătății și Președinte Iohanis au consilieri pe probleme de sănătate incompetenți.
Astfel, infecțiile din unitățile sanitare cu paturi nu reprezintă o prioritate pentru consilierii menționați, chiar dacă au murit mulți, prea mulți oameni, din această cauză.
Până în prezent s-au făcut prea puține lucruri pentru schimbarea situației din spitale, în ciuda faptului că Președintele a convocat o ședință CSAT pentru această problemă.
Nici până azi nu avem o legislație care să corespundă cu normele internaționale referitoare la infecțiile din spitale.
Pe 01.03.2016 am transmis un memoriu la cancelaria Prim-ministrului, printre care am solicitat și revizuirea legislației referitoare la infecțiile din unitățile sanitare cu paturi, memoriul a fost pasat Ministerului Sănătății.
Pe data de 02.03.2016 am transmis un comunicat de presă cu informații legate de același subiect, cerând public schimbarea legislației referitoare la infecțiile din unitățile sanitare cu paturi.
Pe data de 11.03.2016 am transmis un memoriu similar Ministerului Sănătății iar pe 25.05.2016 am revenit cu același memoriu.
Pe data de 27.05.2016 am transmis și Președinției României un memoriu legat de infecțiile din unitățile sanitare cu paturi.
Între timp, ministrul sănătății, Achimaș, a demisionat iar noul ministru al sănătății a devenit domnul Vlad Vasile Voiculescu, un bancher a cărei unică legătură cu sistemul de sănătate a fost ceva legat de câteva sponsorizări acordate de anumite fundații și asociații.
Cu toate acestea, memoriile transmise de mine, referitoare la infecțiile din spitale i-au făcut pe funcționarii din Ministerul Sănătății să reacționeze.
Așa se explică că pe data de 24.04.2016 apare un comunicat de presă legat de o așa-zisă strategie națională pregătită, zice-se, de prin luna februarie, care își propunea să prevină și să combată infecțiile nosocomiale în perioada 2016-2018.
Pe data de 06.06.2016 a fost publicată, în sfârșit, legislația referitoare la infecțiile cu pricina, în secțiunea „transparență decizională“, de pe portalul Ministerului Sănătății.
Pe data de 22.06.2016 am primit o adresă, semnată de către directorul general pe probleme de asistență medicală și sănătate publică din Ministerul Sănătății, dr. Sorin Luca, prin care am fost informat că a fost publicată deja legislația cu pricina și că pot să trimit opinii legate de acest subiect.
Domnul director nu menționează nimic despre demersurile constante făcute de mine, pe această temă, nu face referire la prioritatea studiilor făcute de mine și de profesorul Kish Lorant, din Sibiu, dar defilează triumfal cu o legislație nouă, mai precis, cu un nou ordin de ministru care ar trebui să fie ceva deosebit și util.
Numai că atunci când ești la plagiat nu ai cum să nu comiți gafe de proporții. Astfel, domnul director general dr. Luca Sorin afirmă, în memoriul justificativ, că noul ordin de ministru a fost elaborat încă din luna februarie, concomitent cu strategia națională de prevenire și combatere a infecțiilor „nosocomiale“.
Dar ordinul cu pricina nu mai utilizează actuala definiție pentru infecțiile din unitățile sanitare cu paturi pentru bolnavii acuți, pentru că infecțiile nosocomiale reprezintă un concept învechit, prin care sistemul sanitar raporta doar ce-i convenea, adică infecțiile dovedite a fi contactate în spital.
Ministrul Sănătății aprobă publicarea proiectul domnului Luca, în secțiunea „Transparență decizională“.

“Nimeni de la minister, de la cancelaria Prim-ministrului sau de la Președinție nu s-a sinchisit să vadă de ce mor oamenii în spitale”
Ordinul cu pricina are menirea să producă numai confuzie, pentru că folosește o strategie veche de prin deceniul 6-7 al secolului trecut, cârpită cu ceva prevederi împrumutate de pe ici pe acolo, fără a ține cont de observațiile trimise de mine și de rezultatele științifice atașate. Nimeni de la minister, de la cancelaria Prim-ministrului sau de la Președinție nu s-a sinchisit să vadă de ce mor oamenii în spitale, deși le-am pus la dispoziție adresa și numărul de telefon, dar și lucrarea în extenso, publicată pe un portal de specialitate.
Confuzia produsă de noul proiect de ordin de ministru este așa de mare încât profesioniștii în domeniu vor considera că se dorește creșterea birocrației, doar ca să se acopere niște șefi cu acte, iar consecința va fi boicotarea implementării unui astfel de sistem, iar neprofesioniștii vor considera că noul ordin pasează toată răspunderea pentru infecțiile din spitale pe umerii asistentelor medicale, din moment ce acesta se numește, pompos, „ORDIN privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale“.
Cum în rândul neprofesioniștilor, asistenta medicală este ușor de confundat cu „asistența medicală“, va rezulta că doar asistentele medicale sunt responsabile de toate relele din spitale.
Confuzia este desăvârșită, după cum și incompetența autorilor proiectului de ordin este desăvârșită.
În loc să-l numească „Ordin privind normele de supraveghere, prevenție și control a infecțiilor asociate serviciilor medicale“, domnii s-au gândit că este prea capitalist, așa că au mai îndulcit sensurile și le-au apropiat un pic de epocile mai luminoase ale socialismului științific.
Bravo, domnilor din minister, bravo domnule Prim-ministru, bravo domnule Președinte, aveți niște consilieri pe sănătate demni de epoci mult mai vechi.
Până la urmă, morții sunt ai noștri, nu ai voștri, ce mai contează câteva mii în plus, în următorii 20 de ani!
Solicit Ministerului Sănătății să retragă proiectul de ordin incriminat, să-l trimită la refăcut în mod profesionist și să nu uite să menționeze sursele științifice de unde s-au inspirat, nu de alta, dar intră în conflict cu legea drepturilor de autor.
Personal, consider că sunt primul care am făcut demersuri susținute și agresive necesare schimbării acestui ordin depășit, în urma studiilor științifice efectuate pe parcursul studiilor doctorale.
Dacă Ordinul 916/2006 privind infecțiile nosocomiale se va schimba, consider că a meritat efortul de a parcurge un ciclu extrem de obositor de studii doctorale și mii sau zeci de mii de oameni vor fi salvați de la moarte în următorii 10-20 de ani, prin reorganizarea activității de raportare a infecțiilor din unitățile sanitare cu paturi pe principii modern”, a transmis dr. Panait, printr-un comunicat de presă. Domnia sa a încercat, ulterior, să ia legătura cu Ministrul Sănătăţii, însă la cabinetul acestuia i-a răspuns un reprezentant pe nume Elena Cozma, care i-a sugerat să-i trimită ministrului un e-mail. “Aş fi vrut să-i spun că a retras acel proiect de ordin, a încercat să-l schimbe cu altul, la fel de prost conceput, l-au retras şi pe acela şi nu au mai pus nimic în loc. Între timp, infecţiile omoară oamenii!”, a încheiat, dur, dr. Panait.

Geanina NICORESCU