Invazie de purici pe Vasile Conta

blocuriDe aproximativ 3 săptămâni, locatarii din apartamentele din strada Vasile Conta se confruntă cu o invazie de purici. Din cele spuse de un proprietar al unei locuinţe, insectele săltăreţe provin din subsolurile locurilor, unde s-au înmulţit în neştire. Din păcate, insectele nu s-au limitat să fie „găzduite”prin boxe, şi au început să urce prin apartamentele aflate la etajele superioare ale  blocurilor. Disperaţi oamenii au făcut tot felul de sesizări la instituţiile competente, însă fără niciun rezultat. Unele asociaţii chiar au plătit o firmă de profil care să anihileze puricii, însă nici această soluţie n-a avut efectul scontat.

Ieri, am fost contactaţi de un proprietr care locuieşte în blocul O8, din strada Vasile Conta, nr. 4, care ne-a declarat: ”Nu mai ştim ce să facem! Oamenii care coboară prin boxe se umplu efectiv de purici. Este o epidemie de insecte dacă pot spune aşa. Am încercat să scăpăm de ei, dar nu s-a putut. Bănuim că puricii provin de la pisici ori de la câinii fără stăpâni. Această invazie a apărut în urmă cu 3 săptămâni. Puricii se găsesc peste tot. Eu am scăpat de ei, pentru că am tot dat prin apartament cu tot felul de soluţii, însă mi-e teamă să nu revină”.

 

V. ANDRIEŞ