ÎNTUNERICUL NU A ÎMPIEDICAT UN ŞOFER DIN NEAMŢ SĂ CALCE PEDALA DE ACCELERAŢIE PÂNĂ LA 199KM/H ÎN GOANA CĂTRE CASĂ

8 vitezomani au fost nevoiţi să predea permisele în ultimele 24 de ore, cinci dintre aceştia fiind depistaţi de echipajele care au acţionat pe timp de noapte Luni, 28 septembrie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au continuat acţiunile pe şoselele buzoiene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 168.000 de lei şi reţinute în vederea suspendării 14 permise de conducere. Astfel, 41 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 8 dintre conducătorii auto sancţionaţi pentru această abatere fiind lăsaţi fără permise pentru următoarele 90 de zile. Cea mai mare viteză – 199km/h a fost înregistrată pe timp de noapte de echipajul care a acţionat pe DN2E85, în afara localităţii Racoviţeni, la volanul autoturismului fiind un bărbat de 47 de ani din Neamţ. Tot pe timp de noapte, au mai fost înregistrate viteze cuprinse între 103 şi 115 km/h pe DN2E85 şi DN1BE577, în localitate, şoferii având vârste cuprinse între 20 şi 53 de ani. Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au reţinut permisele altor şase conducători auto care s-au urcat băuţi la volan sau au efectuat depăşiri neregulamentare în trafic. În vederea prevenirii accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicaţi bicicliştii şi căruţaşii, mai ales după lăsarea întunericului, pe fondul neutilizării unor elemente fluorescent – reflectorizante în timpul deplasărilor pe drumurile publice, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune punctuală în intervalul orar 19.00 – 22.00. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pietonilor, bicicliştilor şi conducătorilor de atelaje care nu au respectat normele rutiere. Respectarea legislaţiei rutiere de către toţi participanţii la trafic reprezintă o prioritate permanentă a poliţiştilor Serviciului Rutier. Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza în condiţiile unui carosabil ud, să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere, să fie calmi şi atenţi la ceea ce se întâmplă în trafic şi să nu bruscheze comenzile autovehiculelor! Conduceţi prudent, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase. Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una dintre principalele cauze ale unor accidente grave de circulaţie. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă în faţa dumneavoastră. Astfel, nu veţi fi nevoiţi să frânaţi brusc şi să vă expuneţi pierderii controlului asupra direcţiei de deplasare sau chiar a unei coliziuni cu maşina din faţă. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. Totodată, reamintim pietonilor necesitatea respectării cu stricteţe a regulilor privind deplasarea pe drumul public, prin evitarea folosirii părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. În acest sens, cei vizaţi trebuie să se asigure temeinic înainte de a se angaja în efectuarea traversării drumurilor şi numai după ce există certitudinea că se poate face în condiţii de siguranţă. Atenţionăm şi conducătorii de vehicule pe două roţi – biciclişti, mopedişti şi motociclişti – asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie. DRUM BUN! VIAŢA ARE PRIORITATE!