Între individ şi societate (II)

Itzak Miron1

Itzak Miron1

Când catalogăm toate persoanele intr-o grupa restrânsă, putem crea prejudecaţi şi discriminări la o parte dintre oameni

*psiholog doctor Miron Itzhak, Institut Cabinet Psihologie Piatra Neamţ

Săptămâna trecută am primit un mesaj în care eram criticat pentru modul în care am tratat subiectul “MASOCHISMUL”, fiind acuzat ca tratez cu superficialitate acest subiect. Acest om s-a simţit afectat, când eu, din punctul lui de vedere, am catalogat şi inclus pe toata lumea în aceeaşi categorie, arătând cum acest fenomen, MASOCHISMUL, determina suferinţa, fiind considerat o tulburare sexuală.
(Continuare din ziarul de luni, 9 octombrie)
Al doilea război mondial, şi schimbările tehnologice din epoca modernă, au determinat începând cu anii ‘60 mai multe feluri de revoluţii, cum ar fi revoluţia pentru pace (“make love, not war”) şi revoluţia de emancipare a femeilor. Discriminarile rasiale, etnice, religioase, de gen şi sexuale au dus la o revoluţie care a in anii 60 şi continua şi in ziua de azi. Femeile din ziua de azi sunt mai protejate de legile in vigoare (in ceea ce priveşte custodia copiilor, din punctul meu de vedere, in anumite ţari, reglementarile legale sunt poate, mai exagerate un pic decat este necesar).
Cu toate ca exista in ziua de azi tendinţa de a elimina discriminarile dintre barbaţi şi femei, observam totuşi ca mai exista unele discriminari, cum ar fi salarizarea pentru aceeaşi funcţie, calificare, şi poziţie, şi unde femeia caştiga 70% din salariul barbaţilor.
În societatea contemporană, femeia nu mai poate fi abuzată, agresată de bărbaţi agresivi, nu mai poate fi harţuită sexual, şi asta se reflectă în atitudinea şi libertatea femeilor. Acelaşi fenomen de emancipare a femeilor se observă şi în ceea ce priveşte sexualitatea. Freud şi primii psihologi de la începutul secolului 20, au tratat homosexualitatea ca o tulburare psihologică. Toate manifestarile sexuale ca transsexualitatea, sado-masochismul, sadismul şi masochismul şi altele, au fost considerate boli sau tulburări. Astăzi, aceste manifestări au fost excluse din categoria tulburărilor, daca nu sunt asociate cu afecţiuni şi tulburări moderate sau grave în comportament, şi nu manifestă acele tendinţe sexuale în mod evident.
În articolul meu “MASOCHISMUL – O TULBURARE SEXUALA”, subliniez ce spune un mare cercetator, Ebing, şi anume ca exista o scală pe care se manifestă masochismul, de la uşor (fara probleme psihice), până la lovire puternică, intensă, care creează leziuni corporale. Eu m-am referit la masochismul moderat. Scopul articolelor mele este să atrag atenţia asupra acestor fenomene, şi să conving anumite persoane aflate în astfel de situaţii să nu se lase lovite în acest mod şi să ceara ajutor psihologic. Problema este că din moment ce mă refer la un grup, o categorie anume, pot face rău unui alt grup (categorie) de masochişti, care nu au nici un fel de suferinţă sau tulburare. Dintre cele două grupuri (categorii), grupul cu imunitate mai puternică include persoane care folosesc lovituri fizice pentru a creea plăcere şi care se încadreaza in limite rezonabile. Ei trebuie sa fie înţelepţi şi să înţeleagă că nu promovăm discriminarea lor, ci doar încercăm să oferim ajutor persoanelor cu tulburări moderate.
În timp ce scriu acest articol, am primit o solicitare de ajutor, să ajut o persoană cu dependenţă de jocuri de noroc. Trebuie să menţionez, totuşi, că un număr foarte mare de oameni joacă jocuri de noroc. Marea majoritate a oamenilor pierd sistematic la aceste jocuri de noroc, iar o mică parte dintre jucători sunt profesionişti, şi câştigă mereu , profitând de naivitatea celor care nu se pricep la jocurile de noroc. Şi cei care câştigă mereu la jocurile de noroc, ar putea să protesteze, cerându-mi să nu mai scriu nimic despre jocurile de noroc, sub motiv că-i discriminez.
Cu acest gen de conflict, între binele omului ca individ şi binele societăţii, mă confrunt şi eu. Nu intenţionez să privesc lumea şi comportamentul de tip masochist cu prejudecăţi, dar cand unii oameni depăşesc anumite limite, simt nevoia sa intervin, sa atrag atentia asupra fenomenului şi să avertizez că există o problemă care trebuie să fie tratată. Societatea noastră este compusă din mai multe tipuri de grupuri: grupuri majoritare si grupuri de minorităţi formate din oameni grupaţi pe baza etnică, religioasă, rasială, grupuri cu identitate sexuală diferită. Aceste grupuri sunt parţial diferite de grupul majoritar, când ideea este ca grupul majoritar pe baza de necunoaştere , neînţelegere şi pe baza de comoditate în gândire nu face tot efortul să găsească puncte comune cu grupurile de minorităţi şi prin acest fapt face posibilă apariţia de discriminări şi prejudecăţi. Aşa se întamplă cu evreii (pe linia religioasă), cu romii (pe linia etnică), cu negrii în SUA.
După al II-lea Război Mondial, s-a creat o carte psihiatrică unde s-au clasificat toate bolile şi tulburările psihice. A fost nevoie ca să se dea o diagnoză pentru firme de asigurări si pentru tribunal. Clasificarea asta a fost benefică pentru psihiatri, dar a discriminat multe alte persoane care prezentau tulburări şi nu doreau să se ştie sau nu aveau tulburări atât de puternice şi ei erau consideraţi “bolnavi”. Îmi pare rău ca aceste persoane s-au simţit discriminate şi prejudecate, dar trebuia să trag un semnal de alarmă.
Aştept sugestiile dumneavoastră
Cu respect,
Dr Miron Itzhak, pshilog clinician principal
Adresa: Piatra Neamt, Bld. Eminescu, Nr 3, Apt 37, Scara B.
Website: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
Email: miron@ambra.ro
Tel: 0233-236146 0724-225214 0747-627971
Institut Miron Cabinet Psihologie
Cabinet Psihologie Institut Miron Piatra Neamt – psiholog doctor Miron Itzhak
PSIHOLOG-DR-MIRON-ITZHAK.RO