În perioada 24-28.09.2018, în cadrul “Campaniei naţionale privind respectarea de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2011 în domeniile prevăzute la art.13 şi a prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin munca în aceste domenii”, inspectorii de muncă au verificat 20 de beneficiari. Cu prilejul verificărilor, inspectorii de muncă au constatat următoarele deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă: Beneficiarul nu a înaintat lunar, până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul teritorial de muncă unde îşi are sediul, un extras al Registrului de evidenţă a zilierilor conţinând înregistrările din luna precedentă. De asemenea, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la timpul de muncă, plata remuneratiei, modul de completare a registrului de evidenţă a zilierilor cu domeniul de activitate conform Codului CAEN şi locaţia unde desfăşoară activitatea. Cu ocazia controalelor au fost constatate 15 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi au fost dispuse 15 măsuri. La 5 beneficiari au fost aplicate sancţiuni contravenţionale din care 4 avertismente (Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) şi 1 amendă în cuantum de 1500 lei (Legea nr.53/2003 – Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare).
Inspectorii ITM Neamț au verificat firmele care folosesc zilieri
-
de Ceahlaul
- Categories: CETĂȚENEȘTI
Continut asemanator
Incendiu la Davideni
de
Ceahlaul
03/05/2024
Străveche plantă tămăduitore: buberic
de
Ceahlaul
30/04/2024
CONCERT EXTRAORDINAR „ARMONII PASCALE”
de
Ceahlaul
26/04/2024
Festivalul Primăverii, la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ Piatra Neamț
de
Ceahlaul
24/04/2024
Program spectacola Teatrul Tineretului
de
Ceahlaul
23/04/2024