* 3 avertismente şi în rest totul e curat şi conform prevederilor legale
Controalele efectuate de Inspecţia Sanitară de Stat Neamţ în prima săptămână de şcoală în creşele şi unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, în unităţile de catering care asigură alimentaţia copiilor preşcolari şi şcolari, precum şi în cabinetele medicale şcolare s-au soldat cu…3 avertismente. pe principiul „mai bine mai târziu decât niciodată”, au fost emise termene de remediere a situaţiilor privind lipsa apei potabile în şcoli şi existenţa unor grupuri sanitare necorespunzătoare.
Acţiunea de control a constat în verificarea respectării prevederilor ORD MS 1955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, referitoare la asistenţa medicală în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, respectarea dispoziţiilor legale privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, respectarea prevederilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţamântul de stat şi privat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, dar şi verificarea certificării instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă. Or, potrivit informaţiilor oferite de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, printr-un comunicat de presă, în 3 din cele 223 unităţi controlate au fost identificate probleme pentru remedierea cărora au fost emise termene.
„Au fost aplicate 3 avertismente. Neconformităţile constatate sunt lipsa apei potabile curente, grupuri sanitare necorespunzatoare, lipsa certificatelor privind însuşirea “Noţiunilor fundamentale de igienă” la o parte din personal. S-au acordat termene cu responsabilităţi pentru remedierea deficienţelor constatate. Acolo unde apa este nepotabilă s-a recomandat încheierea unui contract cu o firmă autorizată în distribuirea apei potabile”, se arată în comunicat.
Geanina NICORESCU