Însărcinată și cu un copil în mașină, o șoferiță s-a răsturnat în șanț

O mașină a ajuns în șanț, pe marginea drumului DJ 157, după ce șoferița a intrat cu viteză într-o curbă la stânga.

Accidentul s-a produs duminică, 2 aprilie, în jurul orei 15:30, la Mărgineni. În mașină mai era un copil, de 6 ani. „Din primele cercetări, se pare că, în timp ce o femeie de 30 de ani, din Mărgineni, conducea un autoturism pe DJ 157, având direcția de deplasare Mărgineni – Hoisești, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul ce delimitează partea carosabila de zona terenurilor agricole. În urma accidentului, a rezultat avarierea autoturismului în proporție de 80%, vătămarea conducătorului auto și a pasagerei care se afla pe bancheta din spate a autovehiculului, o minoră de 6 ani“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Femeia a fost transportată la spital cu ambulanța, iar medicii din UPU Piatra Neamț au stabilit că pacienta nu are răni grave, sarcina nu a fost afectată, iar după îngrijirile medicale necesare au externat-o.

Tot duminică, la ora 12, în timp ce un bărbat de 44 de ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe strada Cucutei din Roman, ajuns la intersecția cu strada Bogdan Dragoș nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire“, a pătruns în intersecție unde s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, pe drumul prioritar. „Din accident a rezultat rănirea unei femei de 62 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani, din Roman“. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic forte și a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Roman.

Al treilea accident de duminică a fost la Farcașa. Un adolescent de 16 ani a dat cu bicicleta peste un copil de 8 ani. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un tânăr de 16 ani circula pe o bicicletă pe drumul comunal din Farcașa, a surprins și accidentat un minor de 8 ani, care se juca pe partea carosabilă. Atât biciclistul, cât și pietonul au suferit leziuni corporale și au fost transportați cu ambulanța la Spitalul de Urgență Neamț, pentru îngrijiri medicale“, a mai spus aceeași sursă.

În toate cazurile, polițiștii au testat conducătorii auto, iar rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cristina IORDACHE