Pentru anul viitor, onoarea organizării finalei Olimpiadei Internaționale de Informatică pe echipe revine Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț, susținut de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Ministerul Educației Naționale. Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate între reprezentanții ministerelor, inspectoratelor școlare și ale școlilor leader din cele trei țări participante în finala din acest an – Italia, Federația Rusă și România.
Prima ediție a competiției a avut loc în acest an, în perioada 17-20 mai 2017, la Bologna, în cadrul IIS Aldini Valeriani-Sirani. La concurs au participat câștigătorii finalelor naționale din Italia, România și Federația Rusă, precum și echipajele școlilor leader, organizatoare ale fazelor naționale – Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, Gymnasium 1517 din Moscova, IIS Aldini Valeriani-Sirani din Bologna.
„Subiectele au fost elaborate de reprezentanți ai Universității din Roma și ai Universității din Pisa, membri ai comisiilor naționale și internaționale ale olimpiadelor de informatică. Proba de concurs a constat în rezolvarea unui număr de 7 probleme în decursul a 4 ore, având un grad ridicat de dificultate. România a urcat pe podium de două ori, medaliile de aur și argint fiindu-le înmânate membrilor echipelor României de către Romano Prodi, președintele Comisiei Europene în perioada 1999-2004“, a subliniat prof. Florentina Ungureanu, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Pentru anul viitor, selecția participanților României va fi realizată în finala națională organizată în luna martie, în cadrul etapei naționale a Concursului Pluridisciplinar PROSOFT@NT.
Geanina NICORESCU