Indemnizaţiile persoanelor cu handicap, majorate cu 16% din 2015

majorare pensii„Ar fi nevoie de o majorare de cel puţin 30 – 40% a indemnizaţiilor, pentru a se ajunge la un plafon cât de cât decent”, spune Andrei Venenciuc, coordonatorul echipei Neamţ a Fundaţiei Motivation România

Peste 16.000 de nemţeni suferă de un handicap

Persoanele cu handicap din judeţul Neamţ ar putea primi o majorare de aproape 16%, începând din 2015, a indemnizației lunare și a bugetului personal complementar, măsura fiind inclusă într-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică.

Potrivit documentului, cuantumul indemnizației lunare și al bugetului personal complementar lunar va fi actualizat, aceste beneficii fiind raportate la indicatorul social de referință (ISR).

Majorarea acestor prestații sociale va fi de 16%, începând din ianuarie 2015, indemnizația lunară urmând să crească de la 202 de lei la 234 de lei, pentru persoanele cu handicap grav (respectiv 0,468 ISR), indiferent de venituri, și de la 166 de lei la 192 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat (respectiv 0,384 ISR).

De asemenea, bugetul personal complementar lunar ar urma să fie majorat, tot de la 1 ianuarie 2015, de la 91 de lei la 105 lei pentru persoanele cu handicap grav (0,210 ISR), de la 68 de lei la 78 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat (0,156 ISR) și de la 33,5 lei la 38 de lei pentru persoanele cu handicap mediu (0,076 ISR), fondurile necesare urmând a fi asigurate din bugetele proprii ale judeţelor.

„Majorarea este nesemnificativă, având în vedere necesităţile persoanelor cu dizabilităţi. Ar fi nevoie de o majorare de cel puţin 30 – 40% a indemnizaţiilor, pentru a se ajunge la un plafon cât de cât decent. Oricum, deocamdată avem doar promisiuni. Aşteptăm să vedem cum se vor concretiza acestea”, ne-a spus Andrei Venenciuc, coordonatorul echipei Neamţ a Fundaţiei Motivation România, fundaţie care  are drept scop integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, prin acţiuni ce duc la o viaţă independentă şi activă a acestora.

Mai bine de jumătate dintre românii care suferă de un handicap, adică 357.000, au o dizabilitate accentuată. 32% au dizabilităţi grave, iar restul până la aproape 700.000  au o dizabilitate medie sau uşoară.

Potrivit unei statistici a DGASPC Neamţ, numărul persoanelor cu handicap din Neamţ se ridică la peste 16.000.

Irina NASTASIU