Începe campania „Refacerea Speranţei”

După ce, timp de câţiva ani, ţiganii cazaţi în locuinţele sociale din Speranţa s-au străduit să transforme în moloz şi în adevărate buncăre de gunoaie 43 de locuinţe din cele 84 ce le-au fost date la cheie, viceprimarul de Piatra Neamţ Monica Anton trimite astăzi echipe de igienizare în cele trei hale de la F-uri.

Acţiunea, care va începe de la ora 8 dimineaţa, presupune în primul rând încărcarea tonelor de gunoaie „producţie proprie” a locatarilor din F1, F2 şi F3 şi a resturilor de mobilier şi instalaţii de baie rămase după furturile repetate. După aceea, se va trece la reparat tâmplăria, pereţii, instalaţiile electrice şi sanitare şi la văruit spaţiile care nu au fost încă demolate de băştinaşii inventivi, care vând până şi cărămizile din pereţi când termină cu „fierul vechi” din orice construcţie.

În cele 41 de garsoniere ce au scăpat măcar parţial, dacă nu total, de spiritul întreprinzător al majorităţii ţiganilor din cartier, s-au înghesuit în timp 45 de familii ce numără 157 de suflete. Nu mai au apă curentă în casă, şi iau cu găleata de la o cişmea din zonă, unii mai au curent electric, alţii au datorii de multe zeci de milioane la furnizori.

“Ne confruntăm cu o problemă acută a cetăţenilor de etnie romă, faţă de care ne-am făcut din plin datoria, i-am protejat, nu i-am discriminat, le-am pus la dispoziţie locuinţe cu toate dotările şi utilităţile necesare. Dar, în decurs de câţiva ani din bunurile puse la dispoziţia lor în blocurile F1, F2 şi F3 din cartierul social Speranţa au fost distruse cam două treimi. În F3 din 28 de locuinţe au rămas doar 4, restul au fost transformate efectiv în grămezi de moloz”, a precizat viceprimarul Monica Anton, în momentul zero al campaniei care s-ar putea numi foarte sugetiv „Refacerea Speranţei”.

Mâine, 16 martie, la ora 18, în cadrul proiectului „Zi de bine”, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea va acorda ajutoare materiale persoanelor nevoiaşe ce beneficiază de serviciile Centrului de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost, din cartierul Speranţa. Din păcate, mare parte din aceste ajutoare vor ajunge tot în posesia etnicilor din zona F-urilor, din binecunoscutele clanuri Săulea şi Capră.