Începe a doua repartizare computerizată în licee

admitere_liceu_90443300* După prima etapă, au rămas neocupate 219 locuri

* Nota cea mai mare a unui picat este 8,65

Mâine, 23 iulie, în judeţul Neamţ va avea loc a doua etapă a repartizării computerizate a candidaţilor, pe locurile rămase libere după prima repartizare, din 14 iulie. Până pe 20 iulie au fost introduse datele în calculator, au fost verificate fişele listate şi corectate de eventualele erori. După prima etapă, la nivel naţional au fost repartizaţi 98,5% dintre elevi. În judeţul Neamţ au rămas neocupate în licee 219 locuri. Din păcate, 51 de copii n-au intrat în clasa a IX-a din cauza opţiunilor prea puţine. Din cauza neînscrierii mai multor opţiuni, mulţi copii cu medii peste 8 au avut surpriza să se vadă respinşi. Cea mai mare medie a unui picat este de 8,65. Locurile libere rămase pentru a doua etapă de repartizare sunt la Colegiul Tehnic de Transporturi, la Danubiana Roman, Colegiul Ion Creangă, Miron Costin, Roznovanu Roznov, Liceul Tehnologic Boteşti, Liceul Tehnologic Dămuc, Forestier, Liceul Teoretic Vasile Alecsandri Săbăoani, Ion Ionescu de la Brad Horia şi Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida.

La a doua etapă a repartizării computerizate pot participa candidaţii care fie au rămas nerepartizaţi după prima etapă, fie nu au participat, din diferite motive, la aceasta. Până pe 24 iulie, absolvenţii de şcoli gimnaziale care au ocupat locuri la liceu în urma derulării celor două etape de admitere trebuie să meargă la instituţiile de învăţământ la care figurează ca fiind admişi pentru a depune dosarele de înscriere. Această etapă este foarte importantă pentru că doar în cadrul acesteia este validat, practic, statutul de licean al tinerilor. Cei care nu depun dosarele în perioada amintită sunt consideraţi retraşi de pe locurile respective, şi ca urmare vor fi declarate neocupate şi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale. În perioada 27-30 iulie, Comisia judeţeană de admitere din Neamţ va rezolva situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată a candidaţilor în licee, după cum au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Neamţ. Vor fi analizate situaţiile medicale speciale, vor fi repartizaţi candidaţii gemeni, se vor face distribuirea şi redistribuirea pe locurile rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, vor fi corectate unele erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc. Potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, nu va fi depăşit numărul de 30 de elevi la clasă şi se va ţine cont de media de admitere a fiecărui candidat. Cererile vor putea fi depuse luni, 27 iulie, între orele 9.00-15.00, marţi 28 iulie, între orele 9.00-13 şi joi, 30 iulie, între orele 9.00-16.00, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

A treia etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016, începe pe 1 august 2015, cu afişarea locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori maternă. Pe 31 august 2015 va avea loc înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, iar în perioada 1-2 septembrie 2015 este programată desfăşurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Pe 3-4 septembrie 2015 va fi repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare, iar pe 7 septembrie 2015- transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor repartizării.

Geanina NICORESCU