Incendiu pe Cozla – exerciţiu complex, cu zeci de forţe de intervenţie

corp 1 Un concept menit a antrena toate instituţiile implicate în gestionarea unei situaţii de urgenţă s-a desfăşurat marţi dimineaţă, de la ora 10, la complexul turistic de pe muntele Cozla, în Piatra Neamţ.

Într-o derulare impresionantă de forţe, autospeciale, echipamente, sirene şi girofare, echipajele de pompieri, poliţie, salvamontişti, jandarmi, pădurari, ambu-lanţă şi sportivi au luat „cu asalt” Cozla, până sus la staţia de sosire a telegondolei, acolo unde a fost conceput să se desfăşoare exerciţiul organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ cu tema “Activitatea unităţii în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă la producerea unui incendiu la complexul turistic de pe Muntele Cozla, cu extindere la fondul forestier al Ocolului Silvic Gârcina”.
Alături de cei 11 ofiţeri şi 41 de subofiţeri cu nouă autospeciale ai ISU Neamţ, au luat parte la acest exerciţiu doi agenţi cu o autospecială de la Poliţia Neamţ, un ofiţer şi cinci subofiţeri cu o autospecială de la Jandarmeria Neamţ, un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, 10 lucrători silvici cu o autospecială de la Direcţia Silvică Piatra Neamţ, 3 alpinişti cu o autospecială de la Serviciul Public Salvamont Neamţ, 5 sportivi cu 4 autovehicule de teren de la Asociaţia Club OFF ROAD Piatra Neamţ şi 3 angajaţi ai obiectivului.

Turişti blocaţi în telegondolă şi busculadă la ieşirea din hotel

„Conform scenariului, un participant la trafic a anunţat, la ora 10, că s-a produs un incendiu la complexul de pe Muntele Cozla. Ulterior, s-au primit şi alte apeluri, prin care s-a anunţat evenimentul. Personalul aflat pe locul de muncă a comunicat, prin sistemul 112 că din cauza busculadei produse de turiştii care doreau să părăsească în cel mai scurt timp zona, la staţia de vârf telegondolă instalaţia a fost oprită, ulterior intrând în avarie (cablul a sărit de pe role), nemaifiind posibilă punerea în funcţiune. Sunt turişti rămaşi in telecabine pe sensul de coborâre”, explică sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Un mort şi două
persoane rănite

La faţa locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Piatra Neamţ, care au constatat că incendiul s-a extins la întreg complexul turistic, inclusiv la corpul de clădire cu restaurant, existând pericolul ca flăcările să ajungă la pădure. Mai mult, accesul la gurile de hidranţi ale obiectivului este imposibil din cauza temperaturilor degajate de incendiu. La acestea se adaugă blocarea pe traseu, din cauza defecţiunilor, a unei autospeciale cu apă şi spumă şi a unei ambulanţe SMURD, ceea ce face imposibil accesul auto pe porţiunea Platoul Gospodine – Platoul Trei Coline.
Există informaţii certe că sunt două persoane care au suferit arsuri şi o persoană decedată prin asfixiere, astfel că se solicită suplimentarea forţelor şi mijloacelor.
Echipele trimise pentru patrulare pe tra-seul telegondolei rapor-tează că, în zona stâlpului 6 o persoană cuprinsă de panică a sărit din telegondolă, iar în zona stâlpului 4 (în direcţia Taberelor) sunt două persoane care au spart geamul cabinei şi ameninţă că vor sări. „Urmare a situaţiei constatate, comandantul Detaşamen-tului de Pompieri Piatra Neamţ ordonă acţiuni pentru salvare persoanelor surprinse de incendiu în complexul turistic, un dispozitiv de stingere a incendiului, un dispozitiv de protecţie a staţiei de telegondolă şi două direcţii de prevenire a extinderii incendiului către N şi NV, având în vedere direcţia de bătaie a vântului”, mai spune ofiţerul de presă din detaliile exerciţiului.

Alpiniştii „negociază” cu persoanele panicate

Pentru a atenua fenomenul de panică, alpiniştii de intervenţie au executat intervenţia pe stâlpul 7, cu scopul iniţierii unui dialog cu persoanele surprinse şi de a pregăti intervenţia echipei specializate de la Serviciul Public Salvamont. De asemenea, echipajul care încadrează autospeciala de salvare la înălţimi (autoscara) s-a instalat în curtea Direcţiei Taberelor, cât mai aproape de instalaţia de cablu, pentru a înlătura starea de panică şi a organiza salvarea persoanelor surprinse pe instalaţia în telegondolă. Comandantul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ a raportat situaţia operativă şi a solicitat punerea în aplicare a planurilor de cooperare şi de suplimentare a forţelor de intervenţie.

Flăcările au urmat „traseul” prin pădure al
telegondolei

Intervenţia a continuat cu acţiuni de colaborare pentru salvarea persoanelor, cu membrii Serviciului Public Salvamont Neamţ, pentru transportul personalului şi mijloacelor către zona cuprinsă de incendiu şi transportul persoanelor salvate către ambulanţe, cu sprijinul membrilor CORP. Dispozitivul de stingere a fost reorganizat, având în vedere intensificarea vântului, care a făcut ca incendiul să se extindă la fondul forestier, pe versantul de V şi S, chiar pe traseul instalaţiei de telegondolă, existând risul ca persoanele surprinse în cabine să fie puse iminent în pericol. Pentru stingerea incendiului pe această direcţie s-a colaborat cu personalul Ocolului Silvic Gârcina. „Exerciţiul a conţinut şi situaţiile care ar putea îngreuna o astfel de misiune – accesul dificil pentru unele autospeciale spre zona afectată de incendiu, multe persoane aflate în zonă, care, pe timpul autoevacuării, ar putea crea alte situaţii de urgenţă, rezerva de apă a obiectivului poate asigura alimentarea cu apă a autospecialelor pentru două ore de funcţionare, de aceea se iau măsuri din timp, astfel încât să fie asigurată continuitatea misiunii, în eventualitatea unei misiuni de o durată mai mare, existenţa unei secete severe, care ar creşte posibilitatea unei extinderi rapide a incendiului la fondul forestier”, mai precizează ofiţerul de presă.
Dacă ar fi fost o situaţie reală, ceea ce nimeni nu-şi doreşte, ar fi fost într-adevăr nevoie de implicarea tuturor insti-tuţiilor specializate în gestionarea unei asmenea crize. Dar ca simplu exerciţiu, intervenţia com-plexă a urmărit antrena-rea întregului personal participant în punerea în aplicare a planurilor şi procedurilor de inter-venţie conform încadrării şi misiunilor primite, verificarea viabilităţii concep-ţiei de acţiune stabilită prin procedurile de intervenţie şi în special a veridicităţii informaţiilor cuprinse în registrul de capabilităţi al judeţului Neamţ, verificarea gradului de pregătire a personalului unităţii pentru executarea acţiunilor de intervenţie in teren muntos, accidentat.

Cristina IORDACHE