Incendiu la Secu stins de pompieri și pădurarii din trei ocoale silvice

foc*Vântul a rupt cablurile de înaltă tensiune și scânteile au aprins vegetația uscată *Alimentarea cu apă a fost asigurată și de Clubul Off Road Piatra Neamț

Un incendiu provocat în urma vântoasei din ultimele zile a adus în zona Izvoru Alb – Secu, miercuri dimineață, forțe impresionante de intervenție.

Apelul la 112 a fost făcut la ora 6,20, când de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț au plecat cu trei autospeciale un ofițer și 10 subofițeri. La locul dezastrului ajunseseră deja localnici, jandarmii de la Bicaz, trei membri ai SVSU Bicaz cu o autospecială și pădurari de la Ocolul Silvic Bicaz, Ocolul Silvic Poiana Teiului, Ocolul Silvic Oituz (Bacău), adică de la ocoalele care au exploatări în zonă.

Suprafața cuprinsă de incendiu era mare, de câteva hectare. Focul a afectat în special zona de pășuni și doar acțiunea rapidă a făcut ca flăcările să nu ajungă la pădure. „A ars doar puțin din litieră, s-a intervenit cu numeroase forțe, lucrătorii de la ocoalele silvice au acționat cu rucsacurile pe care le au în dotare, cu o capacitate de 20 litri fiecare, iar alimentarea cu apă s-a făcut și cu sprijinul Clubului Off Road Piatra Neamț, care a acționat cu patru mașini. Având în vedere accesul greu în zonă și faptul că incendiul se manifesta în pâlcuri, iar vântul a continuat să bată cu putere, a fost o misiune destul de dificilă, dar în final focul a distrus doar 3 hectare de pășune aparținând unor localnici și câțiva metri pătrați de litieră“, ne-a declarat locotenent-colonelul Cătălin Leonte, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Lupta cu flăcările a durat 8 ore, în condiții de teren accidentat și cu vântul bătând în rafale cu până la 70 km pe oră. La final, pompierii au stabilit că focul a pornit de la scânteile produse de cablurile electrice de înaltă tensiune care au fost rupte de vântul puternic.

Cristina IORDACHE