Incendii de la coşurile de fum

incendiuTemperaturile scăzute din ultimele zile au îndemnat nemţenii să facă focul în sobe, fără ca în prealabil să fi curăţat sau reparat coşurile de fum. Astfel, în acest week-end s-au produs câteva incendii din această cauză, trei familii rămânând fără acoperiş deasupra capului.

Vineri, 24 octombrie, la o casă din satul Cârligi, comuna Ştefan cel Mare, de la coşul de fum deteriorat s-a aprins acoperişul, proprietarul sunând în jurul orei 17,20 şi solicitând ajutorul pompierilor. „Un echipaj de cinci subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri din Piatra Neamţ cu o autospecială s-au deplasat la locul solicitării şi au acţionat timp de o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului în care au ars circa 70 de metri pătraţi din acoperişul casei, cel mai probabil din cauza coşului de fum deteriorat”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Locuinţa era o casă bătrânească şi acoperişul din lemn, aşa că flăcările au mistuit rapid materialele combustibile până când militarii au intervenit.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă un alt incendiu a izbucnit în grajdul unor gospodari din comuna Mărgineni. Proprietarul a sunat la 112 în jurul orei 1,20, primii ajungând la faţa locului 6 voluntari de la SVSU Mărgineni. În scurt timp li s-au alăturat şi militarii de la detaşamentul din Piatra Neamţ, dar intervenţia a fost una dificilă. „Cinci pompieri militari şi şase voluntari s-au luptat mai bine de două ore şi jumătate cu flăcările până au lichidat incendiul produs în urma unui scurtcircuit. Au ars grajdul în suprafaţă de 50 mp, 50 kg de lucernă şi un metru cub de lemn de foc”, a precizat ofiţerul de presă al ISU Neamţ. În jurul orei 4, sâmbătă, un alt incendiu izbucnit tot din cauza coşului de fum a ars un perete al unei case din Gura Văii, comuna Girov. „Pompierii au intervenit nu mai mult de un sfert de oră şi au stins incendiul provocat de coşul de fum neprotejat faţă de elementele combustibile, în care a ars peretele unei camere pe o suprafaţă de doi metri pătraţi”, a mai spus oficialul ISU Neamţ.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00,35, un alt apel la 112 anunţa foc la o casă de pe strada Cuza Vodă, din Târgu Neamţ. „Echipajul format din 13 pompieri de la detaşamentul din Târgu Neamţ cu trei autospeciale au intervenit şi după aproape două ore au lichidat incendiul provocat de coşul de fum deteriorat”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea. A ars acoperişul pe o suprafaţă de 120 metri pătraţi.

Cristina Iordache