Încasarea dărilor, în atenţia Fiscului şi Prefecturii

fisc

Nu numai Direcţia de Finanţe este interesată că taxele, impozitele şi creaţele fiscale să sară la timp din buzunarul contribuabilului în nesătulul buget al statului. Şi Prefectura Neamţ – ca reprezentant al Guvernului în teritoriu – „este cu ochii ca pe butelie” pe încasarea banilor de la populaţie şi de la agenţii economici.

Subiectul „Îmbunătăţirea colectării şi stimularea conformării la declararea şi plata creanţelor fiscal” a şi fost pe agenda Colegiului Prefectural de miercuri.

În deschiderea întîlnirii în care reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Neamţ şi-au prezentat raportul, prefectul Vlad Angheluţă a ţinut să precizeze că „Este important creşterea calităţii finanţelor publice, a disciplinei fiscal. Este un domeniu, aş spune vital, pentru bunul mers al societăţii. Acesta, precum şi crearea de locuri de muncă sunt obiective fundamentale, nu doar declarate ci asumate de către toţi cei care punem în practică programul de guvernare

Din cifrele comparative furnizate cu această ocazie de reprezentanţii Fiscului, rezultă că veniturile realizate în trimestrul I 2014 au fost de 253,35 mil. lei, cu 3,73% peste nivelul veniturilor încasate în trimestrul I 2013 (244,25 mil.lei).

În primul trimestru al anului 2014 încasările din impozitul pe venit (48,34 mil.lei) au înregistrat un ritm de creştere de 1,34% faţă de trimestrul I al anului precedent.  Încasările din taxa pe valoarea adăugată  au fost de 32,07 mil.lei, cu 3,28 mil.lei (11,39%) mai mari decât încasările din trimestrul I 2013.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit s-au încasat 15,03 mil.lei, cu 1,84 mil.lei (13,95%) mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În trimestrul I 2014, la bugetul asigurărilor sociale de stat, veniturile au fost de 99,84 mil.lei, în creştere cu 0,29% comparativ cu trimestrul I 2013 (99,55 mil.lei). Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate au fost de 41,94 mil.lei, înregistrând o creştere de 4,25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (40,23 mil.lei).

Comparativ cu trimestrul I 2013, la bugetul asigurărilor pentru şomaj s-a înregistrat o creştere a veniturilor cu 1,96%, de la 3,06 mil.lei la 3,12 mil.lei.

Ştiu că astfel de materiale sunt mai greu de urmărit, dar în spatele cifrelor prezentate avem un barometru al stării de fapt că în judeţ lucrurile merg bine. Astfel de evaluări, precum şi cele referitoare la crearea şi ocuparea locurilor de muncă vor reveni în analizele pe care le vom realiza în Colegiul prefectural” a spus prefectul Ioan Vlad Angheluţă.

 

D. VINCA