Încă un accident mortal la Felești

 

O tânără de 23 de ani, din Bacău, a murit, miercuri, 30 decembrie 2015, după ce s-a răsturnat cu mașina imediat după curba de la Felești.

Accidentul s-a produs în jurul ori 14, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de trafic. Tânăra se deplasa cu un autoturism cu numere de Italia pe direcția Piatra Neamț – Roman. „În urma primelor cercetări, se pare că tânăra a pierdut controlul volanului, imediat după curba de la Felești, și s-a răsturnat cu autoturismul în afara părții carosabile. A fost preluată în comă de echipajul ambulanței“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cadrele medicale de pe ambulanță i-au efectuat victimei manevre de resuscitare pe tot parcursul drumului până la Spitalul Municipal de Urgență Roman, care au fost continuate de medicii din Centrul de Primire a Urgențelor, dar în cele din urmă tânăra nu a mai putut fi salvată. Un pasager din mașină a scăpat cu viață. Poliția a deschis un dosar penal în cauză.

(C.I., G.N.)