Încă o intervenție riscantă a salvamontiștilor, în zona Șeaua la Morminte din masivul Ceahlău

O femeie în vârstă de 24 de ani, din Suceava, a avut ghinionul, în timp ce cobora din zona Șeaua la Morminte, spre stațiunea Durău, să cadă și să își fractureze un picior. O persoană din grupul care o însoțea a reușit să sune la 112, iar la solicitare s-a deplasat, de urgență, echipa de serviciu din Baza Salvamont Durău. În urmă cu două săptămâni, salvamontiștii au avut o intervenție similară în aceeași zonă a masivului Ceahlău, situată la peste 1500 metri altitudine, unde o femeie de 36 de ani, din Iași, suferise tot un traumatism la picior.
“Intervenția de preluare a tinerei de 24 de ani s-a relizat mecanizat, cu un utilaj de ultimă generație CAN-AM Traxter, cu care s-a ajuns până deasupra cabanei Fântânele, apoi pe jos până la victimă. S-a acordat primul ajutor constând în imobilizarea membrului, apoi persoana accidentată a fost transportată cu UT 2000. Utilizarea acestor tipuri de utilaje moderne injumătățesc timpii de intervenție și sunt o soluție independent de zi sau noapte, de condițiile meteo, mai ales în zonele în care intervenția cu elicopterul nu este posibilă”, a precizat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
Victima a fost predată unui echipaj medical și transportată, cu autosanitara, la spital.
Geanina NICORESCU