Astăzi, creștinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum se mai numește în popor. Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, Ziua Crucii este și una din cele două zile de post strict de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Înălțarea Sfintei Cruci preacinstește descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie I al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 326. De asemenea, această sărbătoare amintește și de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie. Acesta a depus Sfânta Cruce în Biserica Sfântului Mormânt, după care patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.
„Prin acest semn vei învinge“
În ajunul luptei cu Maxențiu, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripția „In hoc signo vinces“ („Prin acest semn vei învinge“).
Noaptea, în timpul somnului, i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaților, spre a-i servi drept semn protector în lupte.
După izbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit trei cruci identice: una pe care a pătimit Hristos și două ale tâlharilor răstigniți în aceeași zi cu Iisus. Împărăteasa însă nu știa care dintre cele trei cruci este cea căutată, misterul fiind dezlegat de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, în urma unei minuni.
Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de fata moartă. Când ierarhul a așezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus, tânăra a înviat și L-a lăudat pe Dumnezeu. Credincioșii au dorit să vadă cinstita cruce, iar patriarhul Macarie a înălțat-o deasupra amvonului, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H. De atunci, în fiecare an, ziua de 14 septembrie este închinată Înălțării Sfintei Cruci.
Părintele Arsenie Boca, despre semnificația Sfintei Cruci
„Până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morții celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmașii crucii. Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise și prin David. Prin proorocul David ne poruncește să ne închinăm Crucii, așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Oare de ce zice despre Cruce că e așternut numai al picioarelor Lui? Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu ființa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.
Să lămurim ceva și din înțelesul crucii ca suferință.
Suferința, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deși fiecare are de dus câte una. Mai toți se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine așa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul și nu-i cunosc pe sfinți (…) Cea mai grea încercare a vieții e necazul morții. Cum stăm față de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm și mai liniștiți ca față de cruce; fiindcă Mântuitorul prin moartea Sa a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat și rostul morții și l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omenești, plată a păcatului. De la înfrângerea morții, prin învierea Omului nou, moartea cea mai grea încercare a vieții acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului și a izbăvirii firii omenești“ (fragmente din „Predică la Înălțarea Sfintei Cruci“, rostită sâmbătă, 14 septembrie 1949, de Ziua Crucii și publicată în „Cuvinte vii. Omilii, îndrumări, predici“, Deva, 2006, p. 16).
Irina NASTASIU