Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a românilor

*Astăzi vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și străinătate * „Să ne rugăm lui Dumnezeu să naștem eroi; cum erau înainte mamele, nășteau copii pentru martiraj, parcă ar fi crescut lanuri de grâu pentru a face anafura“ (părintele Justin Pârvu)

Astăzi, facem pomenirea tuturor eroilor, ostașilor și luptătorilor români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

Să nu-i uităm pe eroii care au luptat la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni ori Șelimbăr. Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sau Neagoe Basarab sunt străluminate chipuri de sfinți eroi, cărora le datorăm recunoștința noastră. Să nu-i uităm pe cei care și-au dat viața în luptele Războiului pentru Independență din 1877-1878, ale Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, pe cei care s-au jertfit pentru țară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial sau pe cei care au murit în închisorile comuniste. Să aducem un omagiu și eroilor care s-au jertfit pentru libertate și credință în Revoluția din decembrie 1989.

Au luptat cu vitejie pentru țara lor. Și-au dat viața pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. O libertate pe care, de multe ori o înțelegem cu totul altfel decât și-ar fi dorit ei, eroii neamului nostru. Jertfa lor mântuitoare ne redă astăzi un strop din demnitatea pierdută, de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români și să ridicăm puțin fruntea plecată sub povara greutăților și a umilințelor îndurate azi, mai mult ca oricând.

Slujbe de pomenire a eroilor, în toate bisericile din țară

Astăzi, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și străinătate. Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru țară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Paște, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

De dincolo de mormânt, strămoșii noștri ne roagă să-i cinstim, zdrobind tot ceea ce ne desparte unii de alții, adică răutatea, ura, egoismul, dușmănia, invidia, dezbinarea.

Să presărăm pe mormintele eroilor noștri lacrimi de recunoștință și iubire! E un gest simbolic, pe care îl putem face astăzi cu toții. Noi, cei cu inima română.

„Să ne rugăm lui Dumnezeu să naștem eroi; cum erau înainte mamele, nășteau copii pentru martiraj, parcă ar fi crescut lanuri de grâu pentru a face anafura. Nu mai putem să ne ridicăm fără jertfă; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fără oameni de jertfă.

Tot creștinismul e o jertfă: post și rugăciune – care sunt oarecum îndrăzneala noastră către Dumnezeu. Cu acestea poți cuceri Cerurile“ (părintele Justin Pârvu).

Irina NASTASIU